Caută
Close this search box.

Explozie de infecții Covid-19 în Danemarca

coronavirus

Autorităţile sanitare din Danemarca s-au arătat vineri îngrijorate de riscul de a vedea spitalele copleşite de recenta înmulţire a cazurilor de COVID-19 în această ţară unde cu o lună în urmă au fost ridicate ultimele restricţii antiepidemice, relatează AFP.

Cu riscul de COVID-19, al gripei şi altor boli infecţioase, riscăm să supraîncărcăm spitalele (…) Deja constatăm că spitalele ţării sunt foarte încărcate şi personalul sub presiune”, a atenţionat directorul Agenţiei naţionale de sănătate daneze.

Vineri au fost confirmate pentru a doua zi consecutiv peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19 în această ţară cu circa 5,8 milioane de locuitori.

Lider în introducerea certificatului verde încă din primăvară, Danemarca a scos acest document din circulaţie pe 10 septembrie, când numărul noilor cazuri de COVID-19 era de patru ori mai mic ca în prezent.

Având în vedere noile evoluţii, Ministerul Sănătăţii danez a anunţat că a ”cerut Comisiei privind epidemiile să evalueze măsurile pertinente pe care le-ar indica în situaţia actuală”.

Circa 85,9% dintre danezii cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinaţi anti-COVID-19 cu schema completă, scrie Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri