Analiștii militari se întreabă cum a fost posibil ca USS Connecticut, considerat mașina sport de lux a submarinelor, mândria US Navy, care este rapid și echipat cu cele mai noi tehnologii disponibile, să se lovească de un munte subacvatic.
USS Connecticut se află acum la marginea unui debarcader la o bază navală americană de pe insula Guam din Pacific, potrivit CNN.
Pentru că USS Connecticut este unul dintre cele trei submarine din clasa Seawolf ale Marinei americane, fiecare costând aproximativ 3 miliarde de dolari. Submarinul de 9.300 de tone și 353 de picioare (107 metri) a fost pus în funcțiune în 1998 și este echipat cu 140 de marinari.
La fel ca toate submarinele moderne de atac ale Marinei SUA, USS Connecticut este alimentat de un reactor nuclear, ceea ce îi permite să fie rapid, dar silențios, fără zgomotul produs de un motor cu ardere. Energia nucleară permite unor astfel de submarine să rămână pe mare și sub apă atâta timp cât echipajul mai are provizii. Marina SUA spune că este „excepțional de silențios, rapid, bine înarmat și echipat cu senzori avansați”.
Marina spune că a ajuns acolo – la mai mult de 1.800 de mile (2.900 de kilometri) est de Marea Chinei de Sud – cu propriile motoare și că reactorul său nuclear nu a fost afectat, deși 11 dintre membrii echipajului său au suferit răni minore în urma coliziunii. Pentagonul nu a făcut publice detalii despre daunele suferite de navă și nici despre cât timp ar putea fi scoasă din acțiune într-o regiune care, odată cu ascensiunea marinei chineze, flota americană este tot mai solicitată. Sunt întrebări la care analiștii așteaptă răspuns de la armata SUA.
Comandantul Cameron Aljilani a fost eliberat din funcție, la fel ca ofițerul executiv Patrick Cashin maestrul-șef de sonar Cory Rodgers. Viceamiralul Karl Thomas, comandantul Flotei a 7-a SUA, a stabilit că „o judecată sănătoasă, luarea deciziilor prudente și respectarea procedurilor necesare în planificarea navigației, supravegherea și gestionarea riscurilor ar fi putut preveni incidentul”, potrivit unui comunicat.
Mediul submarin este neiertător și chiar și micile greșeli pot avea consecințe uriașe. „Să conduci un submarin este greu, este foarte greu. Nu totul merge bine tot timpul”, a spus Thomas Shugart, care a petrecut mai bine de 11 ani pe submarine americane, inclusiv la comanda un submarin de atac.
Navele de suprafață sau un submarin care operează la adâncimea periscopului se pot baza pe sateliții de poziționare globală pentru o locație foarte precisă, a spus Shugart, acum membru senior al Centrului pentru o Nouă Securitate Americană. Dar în adâncuri sistemele GPS nu sunt disponibile. Echipajele de pe submarine folosesc busolele și hărțile.
Diagrame precise ale fundului mării sunt compilate prin trimiterea navelor de suprafață peste o zonă și lovind fundul apei cu unde sonore – o metodă numită sonar cu fascicule multiple. Dar procesul este costisitor și consumă mult timp, ceea ce înseamnă că până la 80% din fundul apelor Pământului este necartografiat.
În aglomerata Mare a Chinei de Sud, prin care trece o treime din comerțul maritim mondial și unde China a construit și a fortificat militar insule artificiale, mai puțin de 50% din fundul mării a fost cartografiat, spune David Sandwell, profesor de geofizică la Scripps Institution of Oceanography din California. „Nu este de mirare că au dat peste ceva”, a spus el.
Submarinele au propriul lor sonar, dar folosirea lui are un preț: pierderea „invizibilității”. „Sonarul este singurul mod de a privi partea de jos, dar nu vrei să faci mai mult zgomot decât trebuie”, a spus Shugart. „Trebuie să faci asta cam la fiecare 20 de secunde pentru a obține o imagine exactă. Face mult zgomot”, a adăugat el.
Când vine vorba de cunoașterea terenului de sub ei, chiar și astronauții știu mai multe, a spus Shugart. „Practic, suprafața Lunii este mai bine cartografiată decât fundul oceanului”, a explicat el.
