Caută
Close this search box.

CNSU: Perioada de carantină se reduce la 5 zile pentru vaccinați și 10 pentru nevaccinați

carantină

Persoanele vaccinate care sunt contacți direcți ai unor pacienți COVID vor sta în carantină 5 zile, iar cele nevaccinate – 10 zile, potrivi unei hotărâri aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Aceeași perioadă de carantină se aplică și persoanelor nevaccinate care intră în țară din zonele cu risc epidemiologic, fără să prezinte un test negativ COVID-19.

Până acum, românii vaccinați nu stăteau în carantină dacă erau contacți ai unor persoane infectate cu COVID-19.

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că măsura de reducere a perioadei se aplică și celor care au primit deja decizia de a intra în carantină.

Directorul INSP a anunțat că se va modifica și perioada de izolare a persoanelor infectate cu COVID la 7 zile pentru vaccinați și 10 zile pentru nevaccinați.

Principalele puncte ale hotărârii CNSU:

a. Reducerea perioadei de carantină de la 14 la 5 zile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile;
b. Reducerea perioadei de carantină de la 14 la 10 zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile;
c. Introducerea măsurii carantinei cu privire la contacții direcți ai persoanelor confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 cu duratele prevăzute la lit. a și b.
d. Introducerea excepției de la carantină pentru personalul navigant maritim român și personalul care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze in zona exclusiva economică a României;
f. Reducerea duratei carantinei instituită prin decizii emise anterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri și aplicarea termenelor prevăzute la lit. a și b;
g. Menținerea celorlalte măsuri în vigoare la această data referitoare la carantina persoanelor și excepțiile de la această măsură;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri