Caută
Close this search box.

Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a redus la jumătate tarifele la gaze şi curent

elena lasconi

Fosta jurnalistă Elena Lasconi, acum primar al oraşului argeşean Câmpulung Muscel, a reuşit să facă economii de 1,5 milioane de lei la bugetul municipiului, plătind facturi mult reduse la gaz metan și la energie electrică.

„La începutul mandatului, am găsit o dezordine generală în ceea ce privește facturile la electricitate și gaze din Primărie și unitățile subordonate. Plăteam tarife diferite, unele chiar mai mari decât prețul pieței.

Ce am făcut? Am negociat pe bursa de mărfuri tarifele pentru toate acestea. Rezultatul: de la 185 lei/MWh la gaze cât se plătea am negociat la 98 lei/MWh.

La energie de la 325 lei/MWh la 231 lei/MWh. Am economisit aproape un milion și jumătate de lei, cam doi kilometri de drum asfaltat.

Contractele sunt valabile până la 1 Martie. Acum ne pregătim de o nouă negociere pe bursa de mărfuri pentru că, pur și simplu, AȘA SE FACE, dacă ești responsabil de banii publici. Adică, de taxele și impozitele fiecăruia dintre voi.

Important: o astfel de negociere nu a avut loc niciodată în Câmpulung. Sunt singurul primar care a avut această inițiativă. Mă mândresc cu această premieră, dar și mai tare cu banii economisiți!

Mi s-au pus multe bețe în roate să nu pot realiza această negociere. Reclamații peste reclamații, la Curtea de Conturi, DNA etc. Sunt foarte liniștită pentru că tot ceea ce fac e perfect legal, transparent și corect. Concluziile le trageți voi”, scrie primarul Elena Lasconi, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri