Caută
Close this search box.

Macron ar fi refuzat să se testeze Covid, înainte de discuţia cu Putin

macron

Kremlinul precizează că masa lungă care l-a despărţit pe Vladimir Putin de Emmanuel Macron, într-un summit privind Ucraina, la Moscova, viza să impună respectarea distanţării sociale, după ce şeful statului francez a refuzat să facă un test covid-19 în Rusia, relatează AFP.

Imagini cu cei doi preşedinţi aşezaţi de o parte şi de alta a acestei mese albe – lungă de şase metri – a provocat numeroase comentarii, unii văzând în ea semnul unei răceli a lui Vladimir Putin faţă de Emmanuel Macron, pe care l-a primit luni la Kremlin.

Întrebat de către un jurnalist dacă Emmanuel Macron a refuzat să facă un test PCR la sosirea în Rusia, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a răspuns afirmativ.

”Unii îşi urmează propriile reguli (…). Însă, în acest caz, un protocol sanitar este aplicat în vederea protejării sănătăţii preşedintelui nostru şi celei a oaspetelui său”, a declarat Peskov.

”Dacă medicii celor două părţi interacţionează, atunci este posibil să se reducă distanţa”, a adăugat el, explicând astfel momente în care Vladimir Putin a apărut mai aproape fizic de Emmanuel Macron.

”Nu există consideraţii politice în acest subiect”, iar distanţarea socială ”nu interferează cu nimic în negocieri”, a insistat el, scrie News.ro.

În ianuarie, premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele iranian Ebrahim Raisi, doi aliaţi ai Rusiei, s-au aşezat la masa de şase metri.

Preşedinţii aergentinian Alberto Fernandez şi kazah Kasim-Jomart Tokaiev s-au aşezat în imediata proximitate a lui Putin.

Măsurile sanitare au fost consolidate în mod considerabil de Kremlin de la începutul pandemiei covid-19.

Jurnaliştii sunt supuşi mai multor teste de depistare înaintea conferinţelor de presă, iar Vladimir Putin, în vârstă de 69 de ani, stă la câţiva metri distanţă de oaspeţii săi.

Vizita lui Emmanuel Macron la Moscova luni viza să scadă tensiunile între Rusia şi Ucraina, care n-au făcut decât să crească în ultimele luni.

Rusia a comasat peste 100.000 de militari la frontiera Ucrainei, iar Occidentul acuză Moscova de pregătirea unei agresiuni în această fostă republică sovietică prooccidentală, acuzaţii pe care ruşii le dezmint.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri