Caută
Close this search box.

Marcel Ciolacu, despre atacurile dintre PNL şi PSD: Sunt tot mai puţine

marcel ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susţine că a constatat tot mai puţine atacuri în coaliţie între reprezentanţii PNL şi PSD, el precizând că românii aşteaptă soluţii, în special legate de problemele privind facturile la energie.

Întrebat la Târgu Frumos, judeţul Iaşi, dacă este respectat acordul din coaliţie privind încetarea atacurilor între reprezentanţii PNL şi PSD, Ciolacu a precizat că „sunt tot mai puţine atacuri”.

„Cred că românii aşteaptă de la noi soluţii… şi am venit cu ele în coaliţie, fiind promovate în Guvern în zona de energie. Continui să cred că cea mai importantă problemă rămâne problema energiei, dar trebuie să venim şi cu ce urmează după rezolvarea acestei probleme.

Este necesar dialogul cu partenerii sociali, pentru că realitatea o iei de la partenerii sociali, indiferent cât de profesionist ai fi tu”, a afirmat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, citat de News.ro.

El a precizat că a făcut în cursul dimineţii o vizită la fabrica de medicamente Antibiotice Iaşi, apoi a mers la un producător de carne, iar după-amiază a purtat discuţii cu fermierii ieşeni, la aceste întâlniri fiind prezenţi şi ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, şi cel al Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

„Ne ţinem promisiunile şi într-un moment complicat pentru România am angrenat profesioniştii din partid, dar şi partenerii sociali”, a afirmat Ciolacu.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a avut, joi seară, o întâlnire la Iaşi cu şefii organizaţiilor PSD din Moldova, iar în cursul după-amiezii de vineri se va întâlni cu primarii PSD din judeţul Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri