Caută
Close this search box.

Marea trupă hard rock americană Aerosmith şi-a anulat turneul european

aerosmith

Legendara trupă hard rock americană Aerosmith a anunţat, pe reţelele de socializare, că a anulat turneul european care urma să aibă loc în iunie şi iulie.

„Cu profund regret, trebuie să vă anunţăm că turneul nostru european, programat să aibă loc în iunie şi iulie 2022, a fost anulat. Am continuat să monitorizăm situaţia actuală, cauzată de Covid, şi, cu incertitudinea legată de logistica călătoriilor şi prezenţa continuă a restricţiilor şi a altor probleme, a devenit clar că nu va fi posibil să susţinem concertele din vară, în regiune”, au scris cei de la Aerosmith, pe Facebook.

„Sănătatea, siguranţa şi bunăstarea fanilor noştri este prioritatea numărul unu. Vom reveni la rock cu toată lumea şi sperăm să avem veşti interesante de anunţat în curând”, au adăugat muzicienii.

Cei care şi-au cumpărat deja bilete vor fi contactaţi de organizatori. „Aveţi grijă şi ne cerem scuze pentru orice neplăcere”.

Iniţial, grupul din Boston trebuia să cânte în Europa în vara anului 2020. După izbucnirea pandemiei, datele au fost schimbate pentru iunie 2021 şi pentru a doua oară au fost stabilite pentru vara anului 2022.

Turneul urma să debuteze pe 1 iunie în Portugalia (Lisabona), iar până pe 13 iulie erau stabilite concerte în Spania, Elveţia, Franţa, Danemarca, Marea Britanie, Cehia, Austria, Ungaria şi Polonia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri