Caută
Close this search box.

După ce că ne aduce pacostea de gaz de la Gazprom, oligarhul lui Putin Vitali Machitski a primit ajutor de stat

vitali machitski

Vitali Machitski este unul dintre oligarhii lui Putin care parazitează bugetul nostru şi îl alimentează pe bani cu Putin, ca să terorizeze lumea.

Cu doar două săptămâni înainte ca Putin să atace Ucraina, România a aprobat un nou ajutor de stat, în valoare de aproape 82 de milioane de euro, către firma controlată de un oligarh rus.

Același oligarh intermediază importurile de la Gazprom în țara noastră, explică jurnalistul Stelian Negrea.

Fericitul beneficiar al banilor publici românești se numește Vitali Machitski și controlează, prin firma Vimetco NV din Olanda, două mari combinate de aluminiu din România: ALRO Slatina și ALUM Tulcea.

Totodată, prin firma Imex Oil Limited înregistrată în Nicosia, Cipru, magnatul rus intermediază importurile de gaze de la gigantul Gazprom, folosit de Putin ca instrument de șantaj geopolitic.

Machitski a devenit acționarul majoritar al celor două combinate românești de aluminiu în urma unor privatizări controversate derulate de Guvernul Năstase în perioada 2002-2004.

Potrivit informațiilor obținute de Newsweek România, ALRO și ALUM au beneficiat în ultimii patru ani de ajutoare de la statul român în valoare de un miliard de lei (aproximativ 200 de milioane de euro). Tot atât a fost profitul cumulat înregistrat în aceeași perioadă de combinatul din Slatina.

În 2020, ALRO a avut un profit de 61 de milioane de euro, la o cifră de afaceri de 482 de milioane de euro. Anul trecut, cifrele s-au prăbușit însă. Deși a avut o cifră de afaceri de 700 de milioane de euro, profitul a fost de numai 5 milioane de euro.

Problema ajutoarelor acordate de statul român companiilor cu acționariat rusesc a fost ridicată săptămâna trecută de fostul premier Florin Cîțu, în contextul sancțiunilor economice aplicate Rusiei pentru invazia militară din Ucraina.

“Sunt câteva companii care au acționariat rusesc, care au primit ajutor de stat, sper că s-au dus doar pe salarii, nu spre veniturile acționarilor.

Din punctul meu de vedere, este o opinie personală, trebuie o analiză a tot ceea ce înseamnă investiții care vin din Rusia, astăzi, în România, pentru că trebuie să vedem unde se duc aceste investiții și ce finanțează.

Finanțează propaganda rusă, astăzi, în România? Este nevoie ca toate instituțiile statului să-și facă treaba în acest moment”.

Cea mai recentă schemă de ajutor de stat a fost prelungită printr-un memorandum de către actualul guvern, pe 10 februarie 2022, adică înainte cu două săptămâni de începerea invaziei rusești în Ucraina.

Schema totalizează 408 milioane de lei (aproximativ 82 de milioane de euro).

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al executivului, a dat ca exemplu de beneficiari ai ajutorului de stat companiile ALRO și Azomureș, lovite puternic de criza prețului la gazele naturale.

Culmea ironiei, ținând cont de faptul că oligarhul care controlează combinatul din Slatina (şi care este primul cetăţean de onoare străin al acestui oraş – nota Starea Presei) este principalul importator al gazului rusesc în România, prin intermediul unei firme cipriote.

Conform datelor furnizate Newsweek România de către Consiliul Concurenței, actuala schemă a fost aprobată acum trei ani, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 81/2019.

Măsurile propuse erau menite să păstreze competitivitatea firmelor din România în raport cu ceilalți competitori din spațiul european și din afara acestuia. Până acum, ALRO a beneficiat deja de 398 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri