Caută
Close this search box.

Everton a suspendat toate contractele de sponsorizare cu firmele lui Alişer Usmanov

alişer usmanov

Clubul Everton a suspendat acordurile de sponsorizare cu companiile ruseşti deţinute de Alişer Usmanov, în urma invaziei Ucrainei, informează BBC, via News.ro.

Miliardarul Usmanov este unul dintre oligahii ruşi vizaţi de sancţiunile Uniunii Europene. Grupul USM Holdings, deţinut de Usmanov, care îl are drept preşedinte pe proprietarul clubului Everton, Farhad Moshiri, este un sponsor important al clubului englez.

Usmanov are, de asemenea, o opţiune exclusivă de a da numele noului stadion al lui Everton, care urmează să fie inaugurat la începutul sezonului 2024-25 din Premier League.

Grupul Megafon, deţinut de USM, este sponsor principal al echipei feminine a clubului din Liverpool. Acordul pe mai mulţi ani a fost convenit în octombrie 2020, în timp ce Yota, parte a grupului Megafon, apare pe mâneca tricoului.

„Toată lumea de la Everton rămâne şocată şi întristată de evenimentele îngrozitoare care au loc în Ucraina. Această situaţie tragică trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi orice alte pierderi de vieţi omeneşti trebuie evitate. Jucătorii, antrenori şi toţi cei care lucrează la Everton oferă sprijin deplin jucătorului nostru Vitalii Mikolenko şi familiei sale şi vor continua să o facă. Clubul poate confirma că a suspendat cu efect imediat toate acordurile de sponsorizare comercială cu companiile ruseşti USM, Megafon şi Yota”, se arată într-un comunicat al clubului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri