Caută
Close this search box.

George Simion pune semnul egal între Rusia și UE, în plin război în Ucraina

george simion

”Sunt cu Zbigniew Ziobro, ministrul de Justiție din Polonia, și spunem împreună NU atacului Bruxelles-ului și Moscovei asupra țărilor din Europa Centrală și de Est”, a scris pe Facebook George Simion, co-președintele partidului extremist AUR.

El pune astfel semnul de egalitate între agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei, soldată cu mii de civili și militari ucraineni uciși, și un presupus atac al UE.

Aceasta este o linie de propagandă arhicunoscută a Kremlinului, care promovează ideea că între Vest (UE, SUA) și Rusia nu există nici o diferență, prin urmare Vestul nu are căderea de a da lecții de morală Moscovei.

Acest narativ rusesc este utilizat pe scară largă, atât de propaganda oficială rusă, dar și de vectorii neoficiali de imagine ai Kremlinului.

Partidul extremist AUR a promovat constant în februarie acțiuni, declarații și luări de poziție prin care a promovat poziții violent anti-occidentale, precum și narativul rusesc, după cum a arătat G4Media într-o analiză.

Pe 24 februarie, George Simion a avut un atac virulent la Transgaz și BRUA, alături de Petrișor Peiu, analist economic care susține naționalismul economic.

Atacul a avut loc în toiul negocierilor României cu Grecia și Bulgaria, pe tema identificării de soluții alternative la gazele din Rusia.

Liderul AUR, George Simion, a lansat, în timpul emisiunii de la Realitatea TV, mesaje virulente împotriva companiilor occidentale care operează pe piața românească de energie și împotriva ministrului Virgil Popescu, pe care l-a agresat fizic și verbal în Parlament.

Simion a spus că ”trebuie să devenim iarăși stăpâni pe resursele noastre naturale”. Este tipul de mesaj promovat intens de Călin Georgescu, rusofil declarat, fosta propunere AUR pentru funcția de premier și propus președinte de onoare al partidului.

În iunie 2020, Georgescu declara despre Vladimir Putin: ”Este un lider, printre puținii lideri”, iar despre scutul de la Deveselu a afirmat că este o rușine diplomatică. Despre NATO a afirmat că ”nu va lua apărarea la nici o țară aliată, dacă va fi atacată de Rusia”.

AUR a organizat la jumătatea lunii februarie, la Palatul Parlamentului, un forum așa zis european pe tema ”supremației constituțiilor naționale asupra birocrației de la Bruxelles”. A fost adoptată ”Declarația de la București”, care se opune ”falselor elite politice care au pierdut legătura cu cetăţenii”.

Mișcarea suveranistă, cu mesaje violent anti-UE, este fie fianțată direct de Rusia, cum s-a dovedit deja în cazul Frontului Național din Franța (Le Pen) sau cum s-a văzut în cazul Ungariei lui Viktor Orban, care cultivă o relație apropiată cu Rusia lui Putin și se opune sancțiunilor UE.

Cu războiul din Ucraina în plină desfășurare, co-președintele AUR, George Simion, a organizat un protest pe data de 27 februarie, cu intenția explicită de a ”da jos Guvernul”. O altă acțiune care vizează destabilizarea unei țări cheie pentru NATO, în care trupele aliate și-au suplimentat trupele. Protestul s-a dovedit un fiasco, cu doar câteva mii de oameni care au participat la acțiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri