Caută
Close this search box.

Londra o pune sub sancţiuni pe fata amantei lui Serghei Lavrov

polina kovaliova

Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, a anunţat că Londra introduce sancţiuni împotriva a 386 de deputaţi ai Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus) care au susţinut invazia asupra Ucrainei, informează AFP.

Într-un comunicat, Liz Truss precizează că aceşti deputaţi, scrie Agerpres, care au votat pentru recunoaşterea regiunilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, se află acum sub incidenţa interdicţiei de călătorie şi a îngheţării bunurilor lor din Regatul Unit, unde nu mai pot face afaceri.

Acest anunţ intervine la 24 de ore după ce Londra a anunţat că introduce sancţiuni împotriva a şapte ruşi bogaţi şi influenţi apropiaţi Kremlinului, printre care Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea. Abramovici este vizat de îngheţarea bunurilor sale, de o interdicţie de călătorie şi de a face tranzacţii, ceea ce a suspendat vânzarea anunţată a clubului de fotbal.

Guvernul britanic a mai anunţat vineri că ar putea confisca în curând un apartament luxos cumpărat cu bani cash de o tânără femeie care are legături cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în cadrul unei noi legi împotriva spălării de bani murdari.

Polina Kovaliova, 26 de ani, fiica Svetlanei Poliakova, care ar fi iubita de mult timp al lui Serghei Lavrov, s-ar putea număra printre personalităţile vizate de această lege.

Proiectul de lege asupra criminalităţii economice, a cărui dezbatere în Parlamentul britanic a fost accelerată după invazia rusă în Ucraina, va permite să fie sancţionate mai uşor cazurile de averi a căror provenienţă nu este explicată şi care aparţin unor persoane ce nu au surse cunoscute de venituri legitime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri