Caută
Close this search box.

Trupele ruse au tras asupra unui convoi de civili: Şapte morţi, între care și un copil

Serviciul de informaţii ucrainean acuză sâmbătă Rusia că a tras asupra un convoi în care erau evacuaţi femei şi copii din satul Peremoha, în regiunea Kiev, omorând şapte persoane, printre care şi un copil, relatează Reuters.

„După atac, ocupanţii i-au forţat pe cei rămaşi în coloană să se întoarcă în Peremoha şi nu-i lasă să iasă din sat”, a precizat într-un comunicat serviciul de informaţii, precizând că numărul total al răniţilor este necunoscut.

„Rusia a tras asupra unei coloane de femei şi copii care încerca să evacueze satul Peremoha, din regiunea Kiev, de-a lungul unui coridor ‘verde’ convenit anterior. Şapte oameni au murit, inclusiv un copil”, a precizat sursa citată de Agerpres.

Reuters precizează că nu a reuşit să verifice independent acest informaţii şi Rusia nu a comentat până în prezent.

Ucraina a acuzat Rusia că împiedică evacuările din zonele de conflict nerespectând armistiţiile convenite şi trăgând asupra unor ţinte civile.

Rusia a negat că a vizat ţinte civile de la începutul invaziei sale de pe 24 februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri