Caută
Close this search box.

VIDEO Stoltenberg: Astăzi, liderii NATO au fost de acord să pună la dispoziţie sprijin suplimentar Ucrainei

stoltenberg

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat la finalul summitului extraordinar al alianţei consacrat conflictului din Ucraina, că liderii NATO au fost de acord să pună la dispoziţie sprijin suplimentar Ucrainei şi că au fost aprobate patru noi grupuri de luptă inclusiv în România.

Stoltenberg a catalogat războiul din Ucraina drept „cea mai mare ameninţare asupra securităţii din generaţia noastră”, vorbind despre conflictul din Ucraina drept „războiul preşedintelui Putin împotriva Ucrainei”.

„Astăzi, liderii NATO au căzut de acord asupra faptului că trebuie să continuăm să asigurăm sprijin pentru Ucraina. (…)

Vom întări apărarea aliată, liderii au aprobat detaşarea celor patru noi batalioane în Bulgaria, Ungaria, Romania şi, Slovacia acestea se adaugă celor care existau deja, aşa că avem opt batalioane multinaţionale acum de la Marea Baltică la Marea Neagră.

În întreaga Europă sunt 100.000 de militari americani care sprijină eforturile NATO”, a declarat Stoltenberg la finalul summit-ului extraordinar al NATO, conform News.ro.

Acesta a explicat că, la summit-ul extraordinar de joi, liderii statelor membre ale NATO au căzut de acord asupra faptului că este nevoie de o „resetare” privind termenii apărării, în faţa unei noi realităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri