Caută
Close this search box.

Ţările UE se grăbesc să cumpere cărbune în perspectiva interzicerii importurilor din Rusia

Cumpărătorii europeni majorează achiziţiile de cărbune din întreaga lume, după ce Comisia Europeană (CE) a propus marţi noi sancţiuni contra Rusiei, inclusiv interzicerea importurilor de cărbune din Rusia.

Noile restricţii vin într-o perioadă de incertitudini privind viitorul livrărilor de gaze ruseşti spre UE. Rusia le-a cerut statelor Uniunii Europne să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, ceea ce acestea au refuzat. În prezent, livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii.

În martie, statele membre UE au importat în total 7,1 milioane de tone de cărbune pentru producerea de energie termică, o creştere de 40,5% faţă de perioada similară din 2021 şi cel mai ridicat nivel începând din martie 2019, susţin analiştii de la Braemar ACM.

„În pofida continuării livrărilor de cărbune rusesc spre Europa în martie, aşteptata modificare a fluxurilor de cărbune spre Europa a început să aibă efect. Livrările din Columbia şi Statele Unite au fost la un nivel solid, acestea furnizând cea mai eficientă alternativă din punct de vedere al costurilor pentru utilizatorii finali din Europa”, a apreciat Mark Nugent, analist la Braemar.

Potrivit datelor CE, blocul comunitar depinde de Rusia pentru aproximativ 45% din importurile sale de cărbune, 45% din importurile de gaze şi aproximativ 25% din importurile de petrol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri