O parte dintre actorii teatrului, neavând unde să locuiască, s-au mutat în cele din urmă la locul de muncă. Ele, consoartele actrițe, dacă tot vorbim de șoubiz ca despre o mare familie, spală o cămaşă, gustă din supa de pe reşoul „la comun”, ori îi trag una după ceafă ăluia mic, mezinul, care a şterpelit coroana nefericitului rege Lear şi-o dă de-a dura pe scări.

Ei, actorii, citesc ziarul, ca bărbaţii, se strâng să comenteze meciul…

Când se face ora, se-adună cu toţii pentru repetiţiile prevăzute în program, sau pentru spectacole. Muncesc ce muncesc, se despart şi se întorc pe la casele lor (vorba vine), prin cămăruțele din preajma scenei. Cele mai multe n-au nici măcar o ferestruică, iar toaleta, firește, e aia pentru spectatori, așa că actori și actrițe se mai întâlnesc, orbecăind în pijamale și cămășuțe de noapte, pe culoarele întunecoase.

„Bine că s-au redeschis instituțiile de cultură”, se consolează ei în gând. Seara se uită puţin la televizor, verifică temele tinerei generaţii, mănâncă şi se culcă. A doua zi o iau de la capăt.

Acum, că am aflat cum stau lucrurile, mi-ar fi imposibil să mai asist, ca spectator obiectiv şi imparţial la vreunul dintre spectacolele acestui colectiv de talente. În toiul acţiunii nu m-aş putea opri să vânez detaliile casnice, care fac deliciul bârfelor: un nasture lipsă, micile ciondăneli între soţi, o barbă de două zile, un ruj străin pe gulerul cămăşii sau vreo muşcătură semnificativă pe gât. Ar fi ca şi cum m-aş fi invitat acasă la nişte oameni şi le-aş urmări vieţile pe gaura cheii.

Cineva, acolo sus, pe culmile ameţitoare unde se taie bugetul în felii din care la poale, pentru teatre, mai ajung firimiturile purtate de vânt, a făcut public, desigur, în cercurile intime de partid, un raţionament simplu, eficace:

„Băi, poate ospătarul să doarmă la cârciumă, pe mese, şi-a doua zi să servească publicul consumator?”

„Poate, normal”, l-au încurajat colegii. Citește textul mai departe AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here