Caută
Close this search box.

Biriş pentru MagnaNews.ro: Impozitarea progresivă bună şi eficientă este atributul statelor bogate

Impozitarea progresivă

Avocatul fiscalist Gabriel Biriş, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publcie, explică de ce nu are rost să revenim la impozitarea progresivă, aşa cum stăteau lucrurile înainte de anul 2004.

În ultimele 10 zile, presa a consemnat o revenire, în discursul public al PSD, partid aflat la guvernare, în coaliţie cu PNL, a temei impozitului progresiv. Biriş spune că, înainte de trecerea la cota unică de impozitare, veniturile la buget erau mai mici, că din 2017 operaţiunile de atacare a cotei unice, prin modificări la Codul Fiscal, făcute de PSDragnea, au dus la micşorarea veniturilor, iar cei care critică acum veniturile acestea mai mici, după ce au mutilat cota unică de impozitare, sunt aceiaşi ce doresc acum să revenim la impozitul progresiv.

Pe de altă parte, impozitarea progresivă, folosită de unele state dezvoltate, dinainte de informatizarea sistemelor fiscale, este mai costisitoare. Costurile au scăzut la ei, în aceste state, datorită informatizării, dar ele sunt şi mai scăzute cu cota unică, pentru că efortul birocratic este spectaculos mai mic.

„Oricum sunt părtinitor, pentru că eu am scris proiectul privind cota unică de impozitare”, a spus Gabriel Biriş, în exclusivitate pentru MagnaNews.ro.

Biriş afirmă că „impozitarea progresivă este până la urmă o chestiune de cote de impozitare. Dacă vii cu cote progresive care să nu fie semnificativ mai mari decât cota unică de acum, nu e aşa un mare dezastru, dar problema e că, în general, cotele progresive sunt semnificative, se duc sus. Astfel, loveşti în special clasa mijlocie. Vii cu o măsură puternic prociclică. Astfel de măsuri, în criză, nu ai de ce să le iei. Mai mult rău faci”.

În al doilea rând, explică expertul în fiscalitate, „cotele progresive sunt mult mai scump de administrat decât cota unică. Astăzi, depun declaraţia anuală de venit doar vreo câteva sute de mii de oameni, care obţin activităţi independente, chirii, unele câştiguri de capital, nu din salarii. Practic, cotele progresive vor înseamna vreo 3-4 milioane de declaraţii de venit”.

„Când aveam impozitul pe venitul global (IVG)”, aminteşte Gabriel Biriş vremurile de dinainte de trecerea la cota unică, în 2004, „singurii care nu trebuiau să depună declaraţia anuală de venit erau persoanele care au obţinut, în cursul unui an, exclusiv venituri din salariu, de la un singur loc de muncă, pentru că acolo nu mai aveai ce să mai globalizezi. Acum, imensa majoritate a angajaţilor are mai multe surse de venit şi mulţi poate că schimbă angajatorul în timpul anului, chiar dacă obţin venituri doar din salarii. Şi atunci trebuie să depună declaraţia de venit”.

„Ce facem? În loc să reducem cât mai mult costurile administrării şi să punem accent pe reţinere la sursă, facem praf administrarea, cu cote progresive?”, explică plastic Biriş.

Alţi experţi spun că totuşi există state foarte dezvoltate, care au impozit progresiv pe venit. Cum stau lucrurile? „Hai să ajungem şi noi stat foarte dezvoltat şi apoi mai vorbim. Să avem mai întâi capacitatea de administrare la nivelul statelor respective” – este replica avocatului fiscalist.

Mărirea capacităţii de administrare presupune însă o informatizare profundă a sistemului. „Nu numai atât”, detaliază Gabriel Biriş. „Unde ai cote progresive, ai şi foarte multe deduceri, pentru tot felul de chestii, ceea ce complică administrarea. Dacă refacem un sistem fiscal, trebuie să îl refacem ca să luăm mai mulţi bani la buget. Trebuie deci să ne uităm şi la rezultate”.

Până în anul 2004, când am avut cote progresive de impozitare a veniturilor, între 18% şi 40%, România încasa din impozitul pe venit cam 2,8% din PIB, ca pondere. Din anul 2007, până în anul 2017, impozitul pe venit a reprezentat 3,8% din PIB. Adică un plus de 40%. Deci, cota unică a adus cu 40% mai mulţi bani la buget, subliniază Biriş.

Dar acum veniturile acestea nu mai sunt 3,8%, ci 2% din PIB. De ce? Este 2%, argumentează specialistul, „pentru că dl. Dragnea, atunci când a mutat contribuţiile, a mărit CAS şi, ca să nu scadă netul oamenilor, aşa cum promisese că o să facă, a redus impozitul de la 16%, la 10%. Normal că s-au redus şi veniturile. După care a mai scutit jumătate de milion de salariaţi din Construcţii, de impozitul pe salariu. Aceasta a mai dus la încă o scădere a veniturilor”.

Practic, veniturile mici de acum sunt exclusiv din cauza a două decizii de politică fiscală: reducerea cotei şi scutirile apărute între timp. La care se adaugă creşterea pragului de impozitare la microîntreprinderi şi eliminarea consultanţei şi managementului, din lista de restricţii. Practic, o bună parte din veniturile din salarii s-a mutat pe microîntreprinderi.

Concluzia lui Gabriel Biriş: Nu avem nevoie de cote progresive. Avem nevoie de o cotă unică, luată de la toţi.

Un exemplu dat de adepţii impozitării prog resive este cel al fiscului american, IRS, care funcţionează pe foarte multe cote de impozitare diferite, după un algoritm extrem de sofisticat. Cum stau lucrurile cu impozitarea veniturilor în SUA?

„(n.n.: cotele progresive din SUA) nu sunt cel mai bun exemplu de comparaţie. (n.n.: Americanii) au impozite progresive, cu foarte multe deduceri. Practic, acolo, aproape orice contribuabil are nevoie de un tax adviser, ca să-şi depună declaraţia, ca să poată să folosească la maximum deducerile şi să-şi reducă sarcina fiscală. Aceasta înseamnă un efort financiar mare, atât pentru contribuabil, cât şi pentru IRS”, atrage atenţia Biriş.

În schimb, la fel se întâmpllă în toate statele din Vest care au impozite progresive mari, occidentalii au şi tratamente diferenţiate. „Unul este income from work şi alta income from capital. Sunt alte cote. Sunt tot felul de tratatmente de-acestea mai speciale. Mai ţineţi minte când Warren Buffet a zis că nu i se pare normal că secretara lui să aibă un income tax charge, adică o sarcină fiscală, de 30%, şi el doar de 15%? Aceasta se datorează modului diferit în care se impun taxele pe venituri, în funcţie de sursa venitului. Filosofia cotei unice este una care simplifică mult lucrurile. Ai o cotă unică, cu cât mai puţine deduceri”, explică avocatul fiscalist.

Deci impozitarea progresivă bună şi eficientă este atributul statelor bogate, cu un grad înalt de informatizare a sistemului?

„Astăzi, asta înseamnă”, spune Gabriel Biriş, detaliind: „În trecut, era şi la ei foarte mult paper work. Ei au început informatizarea mult mai devreme decât noi, dar nu a fost dintotdeauna. Până în anii 90 – 2000, nici nu exista calculatorul atât de disponibil pentru informatizare. Ei aveau tot cote progresive, dar era foarte complicat”.

Biriş dă exemplul celor scrise de Milton Friedman, în cartea „Capitalism and Freedom”, încă din anul 1962, în secţiunea „Redistribution of Wealth”. Friedman face aici o pledoarie pentru cota unică. Atunci, în SUA erau cote progresive până la 90%.

Dacă ne uităm la toate veniturile declarate, a spus el, şi vedem cât impozit s-a strâns, după deduceri, acelaşi rezultat s-ar obţine cu o cotă unică de 23%, pentru toate veniturile ce depăşesc un minimum netaxabil de 12.000 de dolari anual.

„Ce vrei mai mult? Strângi aceiaşi bani la buget, cu cota unică, economisind un efort birocratic foarte mare al statului. Românii, în 2004, au ales cota unică, care s-a dovedit un succes. De ce să stricăm ceva ce funcţionează? Numaai pentru că noi, clasa politică, am luat măsuri care să o facă handicapată?”, se întreabă retoric specialistul, trăgând concluzia: „Tot cei care au distrus cota unică vin acum şi spun că nu e bună”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri