Caută
Close this search box.

CTP: Pe lângă teiul lui Eminescu, de acum vom avea și teiul lui Isărescu

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi24 o declarație controversată a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Acesta a făcut un apel la calm în ceea ce privește creșterile de prețuri, cu recomandarea: „Mai bine bem un ceai de tei”.

Oamenii aflați la limita subzistenței vor înțelege că li se spune să bea ceai de tei în loc să mănânce pâine, a spus gazetarul.

„Avem în cultura socială chiar, românească, mai mult decât cea literară, simbolul teiului lui Eminescu. Copoul, Iașiul, teiul lui Eminescu. Acum o să avem și teiul lui Isărescu.

De-a lungul secolelor, vom avea teiul lui Isărescu și mă gândesc că ar fi bine ca guvernatorul să permită accesul în proprietatea BNR – că nu mai e bază sportivă acolo – proprietatea BNR dintre străzile Dr. Lister și Dr. Staicovici.

Acolo sunt niște platani, din câte știu eu, dar poate e și un tei. Se pare că este, ba chiar mai mulți, pentru că a reacționat și președintele Iohannis la zicerea domnului Isărescu.

Teiul lui Isărescu. Poate că din el o să dea niște frunze cetățenilor, să-și facă ceai. Eu nu o să tratez asta în termeni de ironie, așa cum a făcut dl președinte Iohannis.

Președintele Iohannis a spus: „La Banca Națională sunt mulți tei și de aceea cei de acolo beau ceai mult”.

Dl Isărescu, ca și dl Iohannis, a făcut dovada unui sentiment numit, în românește, nesimțire. Firește că ce a spus dânsul, adică „să bem un ceai de tei, eu am băut cu Eugen Rădulescu”, director în BNR, sigur că poate fi interpretat în sensul „să nu provocăm isterie în plan social în legătură cu inflația”, pentru că există mecanismul de inflație psihologică.(…)

E adevărat lucrul ăsta și se poate interpreta că dl Isărescu a vrut să îndemne la calm ca să nu se accentueze inflația, care și așa este mare.

Da, dar nu faci asta cu astfel de cuvinte. Când ești Mugur Isărescu, la vârsta pe care o ai, la anii în fruntea Băncii Naționale pe care îi ai, 30 și de ani, nu spui așa ceva decât dacă nu simți, adică ești nesimțit în legătură cu oamenii – sau nepăsător. Nu-ți pasă.

Există oameni pentru care astfel de explicații n-au niciun sens. Nu-i interesează. Sunt oameni aflați la limita subzistenței în momentul de față, din pricina prețurilor.

Realmente, nu pot să mai facă față, nu pot să-și mai ia hrana zilnică, nu pot să-și plătească facturile, sunt la limită. Și acestor oameni nu le spui, pentru că dacă dai exemplul cu ceaiul de tei, oamenii ăștia vor înțelege că li se spune să bea ceai de tei în loc să mănânce pâine.

Și acest lucru s-a dus ca o flamă, s-a dus flacără în societate această interpretare, care era previzibilă.

Iată ce îmi scriu cititorii pe Facebook, în legătură cu asta: „Ceaiul de tei e mai bun decât cel de coada șoricelului?” – să-l întreb eu asta pe dl Isărescu. „Putem folosi și noi ceai de tei sau are efect numai la Banca Națională?”; „A băut ceai de struguri de la moșia dumnealui înainte de a deschide gura?”; „E Isărescu sănătos la cap cu ceaiul lui de tei?” Și așa mai departe. Sunt nenumărate.”, a spus CTP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri