În ciuda discursurilor dure ale președintelui Recep Tayyip Erdogan, este mai mult decât probabil că Turcia va aproba în cele din urmă aderarea la NATO a Finlandei și Suediei.
Alianța militară va trebui doar să plătească mai întâi un preț, scrie Politico. Ankara a ridicat obiecțîi față de solicitările celor două țări nordice, de a adera la NATO, blocând organizația să continue procesul de aderare.
Oficialii turci au acuzat atât Finlanda, cât și Suedia de susținerea teroriștilor kurzi – o chestiune legată de un grup militant din Turcia – exprimându-și totodată îngrijorarea, cu privire la restricțiile privind exportul de arme.
„NATO este o alianță de securitate, iar Turcia nu va fi de acord să pună în pericol această securitate”, a declarat liderul turc, la începutul acestei săptămâni.
Cu toate acestea, oficiali și diplomați actuali și foști oficiali și diplomați spun că motivațiile Turciei merg probabil dincolo de simpla dorință ca Stockholm și Helsinki să își schimbe politicile.
Erdogan se află în mijlocul unor negocieri îndelungate cu SUA, privind achiziționarea de avioane de luptă. De asemenea, el vede probabil o șansă de a obține puncte politice pe plan inter,n cu pugilismul său internățional, privind terorismul.
Acum, diplomațîi se întrec să afle ce îl va face pe Erdogan să cedeze, nevrând ca ofertele Finlandei și Suediei să se prelungească, ceea ce ar da Rusiei mai mult timp pentru a se amesteca înainte ca aceste țări să se alăture pe deplin alianței.
„Prețul este necunoscut în acest moment, dar faptul că va exista un preț este clar”, a declarat Jaap de Hoop Scheffer, un fost șef al NATO.
În timp ce Turcia are un istoric de susținere a expansiunii NATO, Erdogan are experiență în utilizarea marilor decizii ale Alianței, pentru a obține concesii.
În 2009, Turcia s-a opus numirii lui Anders Fogh Rasmussen în fruntea NATO, cedând doar după discuțîi la nivel înalt. De Hoop Scheffer, care era secretarul general demisionar, la acea vreme, a amintit de negocierile de peste noapte, la care a participat președintele american Barack Obama.
În cele din urmă, a declarat fostul șef al alianței pentru POLITICO, conform AK24, Turcia a cedat în privința numirii lui Rasmussen și „a primit ca premiu un secretar general adjunct în NATO”.
Candidaturile Finlandei și Suediei îi oferă acum lui Erdogan o altă oportunitate de a profita de modelul NATO, bazat pe consens, precum și de a-și mobiliza electoratul înainte de alegerile programate pentru anul viitor.
De Hoop Scheffer a declarat că în spatele manevrelor Turciei s-ar putea afla o combinație de factori.
Primul, a spus el, este politica internă. Erdogan a apelat la un discurs dur cu privire la terorism, iar Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) este un dușman de lungă durată în această campanie.
Turcia, SUA și UE au etichetat grupul drept organizație teroristă, deși această denumire este considerată depășită de unii din SUA și UE. Erdogan, dimpotrivă, se folosește frecvent de PKK pentru a lansa un strigăt de mobilizare.
„Poți întotdeauna să mobilizezi mari părți ale populației, prin asocierea terorismului și a PKK”, a declarat fostul secretar general.
Al doilea, potrivit lui De Hoop Scheffer, este că aderarea Finlandei și a Suediei ar „schimba echilibrul intern în NATO, deoarece aveți două democrații cu drepturi depline și puternic înarmate”, care se alătură Alianței.
Se așteaptă ca atât Finlanda, cât și Suedia să sporească semnificativ capacitățile defensive ale NATO. Finlanda poate oferi putere militară în Marea Baltică și o prezență în nordul arctic, unde Rusia s-a arătat interesată să își extindă raza de acțiune. Suedia se mândrește cu o forță aeriană avansată.
Un alt element critic este reprezentat de tensiunile persistente dintre Turcia și SUA, cu privire la achizițiile de avioane de luptă.
Timp de ani de zile, Ankara a fost un client de încredere pentru companiile de apărare americane, cumpărând zeci de avioane de luptă F-16. Ulterior, Turcia s-a orientat către cele mai avansate avioane F-35, pe măsură ce acestea au început să fie lansate.
Dar relația s-a rupt în 2019, când Turcia a cumpărat sistemul de rachete S-400 de producție rusească – o mișcare despre care SUA au spus că ar pune în pericol avioanele NATO care zboară deasupra Turciei. Ca răspuns, SUA au dat afară Ankara din programul F-35 și au aplicat sancțiuni industriei de apărare turcești.
După această ceartă, Turcia a început să se joace cu ideea de a cumpăra avioane de luptă rusești și chiar de a-și dezvolta propriul program. Cu toate acestea, ea caută de asemenea atât să își modernizeze flota de F-16, cât și să achiziționeze noi avioane F-16.
Solicitarea este în așteptare de luni de zile, la Administrația Biden și la Congresul american.
„Acest preț (cerut de Erdogan) ar putea fi foarte bine ca americanii să ridice blocajul asupra avioanelor F-16”, a declarat De Hoop Scheffer.
Statele Unite par dispuse să plătească acest preț. Departamentul de Stat al SUA a sprijinit provizoriu cererea Turciei, care este acum analizată de Casă Albă și de Congres.
Chestiunea a fost una dintre întrebările deschise în jurul unei întâlniri care a avut loc la New York, între secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu.
Cavusoglu a lăsat să se înțeleagă că membrii NATO ar putea fi parte a soluției pentru ieșirea din impas. Vorbind alături de Blinken, Cavusoglu a subliniat că înțelege preocupările de securitate ale Finlandei și Suediei, „dar ar trebui să fie îndeplinite și preocupările de securitate ale Turciei. Și aceasta este de asemenea o chestiune pe care ar trebui să continuăm să o discutăm cu prietenii și aliații, inclusiv cu Statele Unite”.
Această problemă ar putea include avioanele F-16. În comentarii separate publicate în mass-media turcă, în aceeași zi, ministrul turc de externe a subliniat că discuțiile despre potențială vânzare „continuă în mod pozitiv”.
La Helsinki există de asemenea sentimentul că reținerea Turciei ar putea fi legată de disputa sa actuală cu SUA.
„Finlanda are o relație bună cu Turcia și împărtășim obiectivul de a lupta împotriva terorismului”, a declarat un oficial finlandez de rang înalt, care a vorbit sub rezerva anonimatului.
„Nu cred că relațiile noastre bilaterale reprezintă vreo problemă. Este posibil să fie vorba despre problemele Turciei cu SUA.”
Unii analiști insistă totuși că abordarea finlandeză și suedeză față de PKK rămâne esențială pentru guvernul turc.
„Nu putem rezolva această problemă” prin simpla netezire a relațiilor dintre Washington și Ankara, a declarat Sinan Ulgen, un fost diplomat turc, care este acum cercetător invitat la think tank-ul Carnegie Europe.
Aceasta ar putea ajuta la accelerarea procesului, a adăugat el, dar „nu există nici o modalitate de a scăpa” de abordarea politicilor Suediei și Finlandei, privind grupurile kurde.
Potrivit lui Ulgen, se așteaptă ca negocierile cu Suedia să fie mai dure decât cele cu Finlanda.
„Există așteptări mai mari din partea Suediei”, a spus el, referindu-se la ceea ce el a descris ca fiind „o abordare mai permisivă a Stockholmului față de activitățile a ceea ce Turcia consideră a fi o organizație teroristă, PKK, și ramificațiile sale”.
Guvernul suedez „va trebui să demonstreze că și-a schimbat viziunea în această privință”, a spus el.
Oficialii suedezi și finlandezi au declarat că sunt deschiși la dialog cu Turcia. Personalități de rang înalt din întreagă alianță au insistat că se va găsi un consens în privința aderării Helsinki și Stockholm.
„Sunt încrezător că vom ajunge la o decizie rapidă pentru a primi atât Suedia, cât și Finlanda să se alăture familiei NATO”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Atunci când un aliat, un aliat important precum Turcia, ridică probleme de securitate”, a spus el, „singura modalitate de a rezolva această problemă este să ne așezăm la masă și să găsim modalități de a găsi un teren comun”.
Același mesaj a fost reluat la Haga, unde cancelarul german Olaf Scholz s-a întâlnit cu premierul olandez Mark Rutte. „Încrederea mea este foarte mare” că opoziția Turciei poate fi depășită, a declarat Scholz.
„Am încredere că, în cele din urmă, va fi posibilă găsirea unei poziții comune, cu privire la aderarea Finlandei și Suediei”, a fost de acord Rutte.
