Caută
Close this search box.

Românca Sorana Cîrstea, cea mai rapidă câștigătoare la Roland Garros!

Simona Halep joacă marți și este favorită certă

Jucătoarea incontestabil nr.1 a României (și fost nr.1 mondial timp de 64 de săptămâni, între 2017 și 2019, poate și în viitor, de ce nu?) Simona Halep, cap de serie numărul 19, o va întâlni pe Nastasja Schunk din Germania în prima rundă a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ce croata Ana Konjuh s-a retras din competiţie, anunță Agenția de presă Rador.

Simona Halep
FOTO: Eurosport

Așadar Halep, ca favorită certă, o va înfrunta în premieră pe Schunk, locul 167 WTA, intrată pe tabloul principal ca ”lucky loser”.

Duminică, în prima zi a competiţiei, au evoluat deja evolua două românce, Sorana Cîrstea şi Gabriela Ruse.

Sorana Cîrstea a învins-o clar (vedeți mai jos) Tatjana Maria din Germania, locul 107 WTA, iar Gabriela Elena Ruse a fost învinsă de Elise Mertens din Belgia, locul 33 în clasamentul mondial, 3-6, 1-6.

La turneul parizian au fost înscise şapte românce pe tabloul de simplu, celelalte fiind Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu.

Sorana Cîrstea, prima în turul II

La al doilea turneu de Mare Şlem al anului, românca Sorana Cîrstea, cea care a ajuns până în turul 4 la ediţia trecută, a trecut duminică, în primul tur, de Tatjana Maria, după doar o oră (şi 4 minute), cu scorul de 6-3, 6-3.

Pe zgura de la Paris, Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 26 şi locul 27 în lume, nu a avut probleme cu sportiva aflată pe locul 107 WTA, Tatjana Mariana (34 de ani).

Românca a intrat prima în turneu, de la ora 12.00, şi a obţinut cea mai rapidă victorie dintre toate partidele programate de la această oră.

După ce a câştigat primul set cu 6-3, românca a fost condusă cu 3-0 în setul secund. A revenit spectaculos, cu 6 game-uri consecutive adjudecate şi a reuşit o calificare fără emoţii.

În turul următor, sportiva născută la Târgovişte va da peste învingătoarea dintre o sportivă din SUA, Sloane Stephens, 53 WTA, şi germanca Jule Niemeier (22 de ani, 103 WTA).

Stephens, 29 de ani, a jucat finala la Roland Garros în 2018, fiind învinsă de Simona Halep, iar nemţoaica n-are mari realizări în carieră. Ea a venit din calificări, la actuala ediţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri