Caută
Close this search box.

DNA cere ridicarea imunităţii ministrului Agriculturii. Chesnoiu își dă demisia din funcția de ministru al agriculturii și „se autosuspendă” din PSD

Update Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, suspectat de DNA că a aranjat concursuri de angajare în minister, a anunțat joi, pe Facebook, că își dă demisia din funcție și se „autosuspendă” din PSD, dar susține că nu a săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și le cere deputaților să voteze în favoarea ridicării imunității sale parlamentare, pentru a putea fi cercetat.

DNA a formulat o cerere de ridicare a imunității parlamentare a unui deputat din Parlament, care deține și funcția de ministru, pentru a fi cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu organizarea unor concursuri de angajare în minister. Deputatul vizat de procurorii DNA este ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

DNA arată într-un comunicat că ministrul ar fi intervenit pentru aranjarea unor concursuri de angajare în minister și chiar a decis angajarea unui candidat care nu a obținut punctajul necesar. Ministrul este suspectat de abuz în serviciu și instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni).

Stirea iniţială:

Direcţia Naţională Anticorupţie cere Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru efectuarea urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu.

Surse judiciare, citate de Agerpres, spun că ar fi vorba despre ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri