Caută
Close this search box.

Simona Halep şi Irina Bara s-au calificat în turul al doilea la Wimbledon

simona halep

Simona Halep şi Irina Bara s-au calificat în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon după victorii obţinute marţi în două seturi.

Halep (30 ani, 18 WTA), care este la prima sa participare la All England Club după titlul cucerit în 2019, a dispus de Karolina Muchova (Cehia) cu 6-3, 6-2, după 65 de minute.

Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a bifat astfel a opta victorie consecutivă în Grand Slam-ul pe iarbă, în faţa unei adversare care a atins sferturile de finală al ultimele două ediţii.

Românca a încheiat cu procentaje excelente la serviciu, 79% la primul şi 75% la al doilea, nepermiţându-i adversarei să îşi creeze vreo minge de break, potrivit Agerpres.

Irina Bara (27 ani, 122 WTA) a obţinut victoria, 6-2, 6-4 cu jucătoarea franceză Chloe Paquet (27 ani, 106 WTA), la primul său meci pe tabloul principal la Wimbledon.

Bara s-a impus într-o oră şi 19 minute. Românca a reuşit o serie remarcabilă în primul set, de la 1-2 la 6-2. A început bine şi setul secund, a condus cu 2-0, dar Paquet a câştigat trei ghemuri consecutive.

La 3-3, Bara a făcut un nou break, iar acesta s-a dovedit a fi decisiv, deşi a fost nevoită să salveze o minge de break la 5-4, după o decizie controversată a arbitrului de scaun.

Irina Bara a fost net superioară la punctele cu primul serviciu (87%), iar Paquet a fost mai bună la cele cu al doilea serviciu. Franţuzoaica a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 20-12, dar şi mai multe erori neforţate, 37-17.

Ambele românce şi-au asigurat câte 78.000 de lire sterline fiecare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri