Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat după şedinţa de Guvern că se lansează în consultare publică, până pe 24 august, proiectele celor două legi ale Educaţiei, care doresc să reformeze într-o manieră radicală sistemul de educaţie.

”Este o zi importantă, astăzi, când lansăm în consultare publică, pentru o perioadă de o lună şi jumătate, mai exact până pe data de 24 august, proiectele celor două legi ale educaţiei, Legea învăţământului preuniversitar şi legea învăţământului superior. Sunt două legi care doresc să reformeze, într-o manieră radicală, în egală măsură necesară şi aşteptată, sistemul de educaţie din România”, a spus ministrul, în briefingul de la Palatul Victoria.

Sorin Cîmpeanu a spus că la realizarea proiectelor au contribuit peste 10.000 de specialişti, într-o lungă perioadă de timp şi care a beneficiat de consultare de la Comisia Europeană şi OECD şi care ”a reunit toate aşteptările societăţiii româneşti în raport cu educaţia”.

Ministrul a arătat că proiectele pot fi îmbunătăţite şi aştepată propuneri, până la încheierea perioadei de consultare.

”Mizăm pe propuneri constructive, în aşa fel încât, la finalul perioadei de consultare publică, de o lună şi jumătate, să avem o formă îmbunătăţită a acestor proiecte de lege, pentru ca mai apoi proiectele să intre în procedură parlamentară de aprobare”, a declarat ministrul.

Minstrul Educaţiei a afirmat că toate evaluările vor fi standardizate şi Ministerul Educaţiei va avea o proprie platformă de evaluare standardizată. ”S-a început deja lucrul la standardele de evaluare”, a afirmat el.

Astfel, elevii care vor intra în septembrie 2023 în clasa a noua de liceu, vor avea planuri cadru noi, curriulum nou şi o şansă în plus de intrare prin examen de admitere şi mai cu seamă, vor avea o pondere de mult timp cerută de 50% discipline în trunchiul comun, 20% discipline de specializare şi până la 30% curriculum la decizia şcolii.

În aceeaşi clasă, pentru 30% dintre disciplinbe, vor putea fi organizate până la 4 grupe pentru a exista o personalizare a educaţiei şi ca patru grupe să îşi aleagă dispiciplinele de interes şi pe care profesorii le pot corela cu aptitudinile elevilor.

Despre Bacalaureatul nou, ministrul a spus că va arăta cu totul altfel.

”Ştiu că este de înţeles o schimbare radicală de paradigmă, examenul de bacalaureat se doreşte un examen echitabil, care să nu servească doar la acces în facultate ci să îţi ofere o calificare, credibilă, pe care angajatorii şi universităţile să o ia în considerare.

Despre proba de limbă şi literatură română, ministrul Cîmpeanu a spus că o noutate ar fi reintroducerea Gramaticii în programă, pentru a susţine abilităţile de comunicare în limba română. A doua probă este cea de matematică.

”Aceste două probe ar putea avea o pondere în proba scrisă de 40% sau 50%, a precizat ministrul.

Ministrul a ţinut să precizeze că legile au fost elaborate în interiorul Ministerului, cu direcţiile de specialitate.

”Nimeni, dar nimeni din exteriorul Ministerului Educaţiei nu a contribuit la scrierea acestor legi în aşa fel încât, o spun cu toată răspunderea, după ce am luat la cunoştinţă de raportul România Educată, de dorinţele tuturor (..) ne asumăm la ministerul Educaţiei alegerea acestor variante care sunt puse în dezbatere publică şi care sunt perfectibile”, a ţinut să menţioneze Cîmpeanu.

Despre legea învăţământului superior, ministrul Educaţiei a declarat că se reintroduce învăţământul universitar de scurtă durată.

Ministrul a mai spus că s-a introdus învăţământul dual, care va fi stimulat nu numai prin fondurile din PNRR (..) dar vine şi cu alte lucruri care vor dori să facă atractivă apropierea dintre universităţi şi realitate.

Este vorba de un plus de finanţare de 30% pentru studenţii care vor fi incluşi în această formă de învăţământ, a arătat Sorin Cîmpeanu, conform News.ro.

Universităţile vor fi obligate să asigure cel puţin 50% din locurile de practică, din care cel puţin 75% să fie din afara universităţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.