Caută
Close this search box.

Oficial militar britanic contestă zvonurile cu privire la sănătatea lui Putin şi posibilitatea ca acesta să fie asasinat

putin

Şeful Statului Major britanic, amiralul Tony Radakin, contestă zvonuri cu privire la sănătatea lui Vladimir Putin şi la posibilitatea ca acesta să fie asasinat, relatează AFP.

”Cred că unele comentarii cu privire la faptul că el (preşedintele rus Vladimir Putin) are probleme de sănătate sau că va fi asasinat sunt nişte dorinţe pioase”, a declarat Tony Radakin BBC.

Zvonuri cu privire la sănătatea lui Putin, în vârstă de 70 de ani, nu pot fi verificate:

”Ca profesionşti militari, observăm un regim relativ stabil în Rusia, preşedintele (rus Vladimir) Putin a fost în măsură să înăbuşe orice opoziţie (…), iar nimeni de la vârf nu este motivat să-l sfideze”, subliniază şeful armatei britanice.

În opinia sa, ”provocarea pe care o reprezintă Rusi va dura” posibil timp de ”decenii în prvinţăa amerninţării”, iar premierul britanic care-i va succeda lui Boris Johnson, demisionar, este necesar să fie conştient că Rusia este ”cea mai mare ameninţare” la adresa regatului Unit, conform News.ro.

Radakin a declarat BBC că armata ucraineană este ”absolut” convinsă că va învnge în acest război, după invazia rusă a Ucraine, la sfârşitul lui februarie.

Armata britanică estimează că Rusia ”şi-a pierdut peste 30% din eficacitate în lupta terestră”.

”Asta înseamnă că 50.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi în acest conflict, că aproape 1.700 de tancuri ruseşti au fost distruse şi că aproape 4.000 de vehicule blindate aparţinând Rusiei au fost distruse”, potrivit lui Radakin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri