Caută
Close this search box.

Putin are dosar penal la Parchetul General

putin

Parchetul de pe lângă Înalta Curte i-a deschis lui Vladimir Putin un dosar penal, după ce magistrații s-au sesizat din oficiu.

Liderul de la Kremlin este acuzat de infracțiuni contra umanității, în Ucraina. Magistrații au că liderul de la Kremlin e acuzat că în război au fost ucişi mai mulţi români.

Dosarul respectiv a fost preluat de Secția Parchetelor Militare.

” La data de 24.02.2022, Federația Rusă a lansat o amplă operațiune militară (aeriană, terestră și maritimă) de invadare a Ucrainei-stat independent și suveran.

Potrivit informațiilor publice existente, atacul militar este generalizat și sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât și împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina.”

În continuarea comunicatului, se arată faptul că atacurile au avut urmări extrem de grave în rândul populației civile, înregistrându-se numeroase decese printre copii.

În acest context, ne informează comunicatul, milioane de persoane au plecat din Ucraina, multe dintre ele ajungând şi în România.

Articolul sub care se realizează ancheta este 10 C.p.p., care face referire la infracţiunile săvârșite în afara teritoriului național, de cetățeni străini, împotriva cetățenilor români.

Vladimir Putin a devenit repede o persoană non-grata în Occident ca urmare a declanșării războiului din Ucraina. Liderul de la Moscova este acuzat de mai multe țări de crime de război. Judecătorul Curții Penale Internaționale, Karim Khan, a declarat anterior că are „motive rezonabile pentru a lansa o investigație” și „motive rezonabile pentru a crede că atât presupusele crime de război, cât și crime împotriva umanității au fost comise în Ucraina.

„Respingem categoric acest lucru. Și apoi – Rusia încă nu este membru al Curții Penale Internaționale”, a spus Peskov reporterilor.

Oficialii de la Moscova au negat în repetate rânduri că Rusia ar fi comis crime de război în Ucraina și susțin că totul este o invenție a Ucrainei. Cu toate acestea, liderii ruși au interdicție în spaţiul aerian a Uniunii Europene, dar și în spaţiul aerian al altor state. Una peste alta, Occidentul a impus numeroase sancțiuni Rusiei, inclusiv un embargo pe petrol, iar în replică, Moscova a luat decizia de a limita exportul de gaze naturale către Uniunea Europeană. Vom vedea cât le va lua magistraților români finalizarea dosarului penal al lui Vladimir Putin, mai ales în contextul în care acesta se judecă în lipsă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri