Caută
Close this search box.

Tanczos Barna face apel la populaţie să nu folosească focul pe mirişti sau în păduri

tanczos barna

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a făcut un apel la populaţie să nu folosească focul, în această perioadă, pe mirişti sau în păduri, existând un risc ridicat de producere a incendiilor, care ar afecta serios habitatele naturale.

„Dincolo de această problemă a secetei, avem riscul producerii incendiilor de vegetaţie, pe terenurile agricole, respectiv de extindere în zona forestieră sau, din păcate, de producere de incendii direct în păduri.

Motiv pentru care am dispus, pe o parte, creşterea numărului de patrule din partea organelor şi companiilor de silvicultură, adică RNP şi ocoalelor silvice private, am cerut monitorizarea mai atentă a zonelor de lizieră, pentru a preveni incendiile de litieră, acolo unde se pot produce aceste fenomene.

Am trimis la prefecturi o circulară prin care solicităm prefecturilor să organizeze la nivelul autorităţilor locale şedinţe de conştientizare a riscurilor care sunt iminente şi de apel către populaţie de a nu folosi focul în această perioadă nici pe terenurile agricole, nici în zona forestieră. Expunem la un risc uriaş atât habitatele naturale, cât şi pădurea, în general”, a declarat Tanczos Barna, la Băile Tuşnad, unde participă la lucrările Universităţii de Vară „Tusvanyos”.1

Acesta a subliniat că doar în cursul zilei de joi au ars 1.200 de hectare de terenuri agricole şi forestiere, motiv pentru care este nevoie de o atenţie sporită în această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri