Caută
Close this search box.

Declarație șoc în SUA: ”Avem nevoie de mai puțini travestiți și mai mulți Chuck Norris”. VIDEO

Surprinzător sau nu, premierul ungar Viktor Orban a ținut un discurs în orașul Dallas, din statul american Texas, în prima zi a celebrului summit CPAC (Conferința de acțiune politică conservatoare), The Conservative Political Action Conference, o conferință politică anuală la care participă activiști conservatori și oficiali aleși din Statele Unite și nu numai.

Invitația lui Orban la CPAC reflectă acceptarea din ce în ce mai mare de către conservatori a liderului maghiar, a cărui țară a implementat politici dure împotriva imigrației și a drepturilor LGBTQ. De asemenea, Orban este considerat cel mai apropiat aliat din Uniunea Europeană al președintelui rus Vladimir Putin.

„Vă spun adevărul: am introdus o toleranță zero față de rasism și antisemitism”, spune Orban, calificând orice media care relatează altfel drept fake news. El continuă apoi să atace „ONG-urile progresiste”.

„Guvernul meu este devotat legii și ordinii publice fără compromisuri. Am decis că nu avem nevoie de mai multe genuri, ci de mai mulți luptători. Mai puțini travestiți și mai mulți Chuck Norris„, a declarat Orban în timpul discursului.

Orban respinge, de asemenea, criticile liberale privind impactul său asupra democrației din Ungaria. „Cum poți distruge ceva ce a fost deja distrus?”. „Ei mă urăsc și mă calomniază pe mine și țara mea, așa cum vă urăsc și vă calomniază pe voi”, spune Orban despre democrați la CPAC. „Ar trebui să ne unim forțele”.

„Valorile noastre ne salvează de la repetarea greșelilor istoriei”, susține Orban, spunând că nazismul și stalinismul au fost determinate de abandonarea valorilor creștine.

„În Europa, se spune că nu există familie… dacă nu poți defini familia, atunci nimic nu este o familie”, spune Orban.

Premierul a declarat, de asemenea, faptul că „ideologia de gen” este un „vechi truc comunist”, iar copiii trebuie protejați de aceasta.

Orban condamnă strategia liderilor „globaliști” în Ucraina și îndeamnă la discuții cu Rusia. „Nu vă pot spune ce să faceți, dar doar liderii puternici pot instaura pacea”.

„Viitorul Occidentului este sub semnul întrebării… Occidentul este în război cu el însuși. Am văzut ce fel de viitor a oferit clasa conducătoare globalistă. Dar noi avem de oferit un viitor diferit”.

„Trebuie să ne luăm înapoi instituțiile de la Washington și Bruxelles… trebuie să coordonăm mișcările trupelor noastre, pentru că ne confruntăm cu aceleași provocări.” Orban amintește de alegerile de la mijlocul mandatului și de viitoarele alegeri europene. „Avem doi ani la dispoziție pentru a ne pregăti”, a spus el.

 

 

Urmărește-ne: 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri