Un număr de 6.469 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 844 mai puţine faţă de ziua anterioară, a anunţat, joi, Ministerul Sănătăţii (MS).

Conform ministerului, 1.273 dintre cazurile noi înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

Cele mai multe cazuri noi de COVID sunt în Bucureşti – 972 şi în judeţele Cluj – 476 şi Timiş – 394.

Rata de infectare înregistrată la 14 zile, la nivel naţional, este de 4,22 cazuri la mia de locuitori.

Cea mai mare incidenţă este în Bucureşti – 9,28 şi în judeţele Sibiu – 7,33, Ilfov – 7,15 şi Braşov – 6,57.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.210 teste RT-PCR (2.714 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.496 la cerere) şi 19.763 teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.360.920 teste RT-PCR şi 10.956.097 teste rapide antigenice.

În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate până în prezent 3.144.327 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

Distinct de cazurile noi, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 303 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.