Caută
Close this search box.

Ucraina retrage scriitorii ruşi din programa şcolară şi revizuieşte tematica disciplinei Istorie

scriitorii ruşi

Ministerul ucrainean al Educaţiei şi Ştiinţei a retras autorii ruşi şi belaruşi din programa şcolară, pentru învăţământul secundar, a anunţat această instituţie, într-un comunicat citat de agenţia EFE.

Conform programei actualizate, la disciplina de literatură străină vor fi studiate de acum înainte numai operele în limba rusă care aparţin autorilor născuţi în Ucraina sau care au avut o relaţie specială cu această ţară, scrie Agerpres.

”Revizuirea şi actualizarea conţinutului programei generale a învăţământului secundar este o reacţie în faţa provocărilor apărute în legătură cu agresiunea armată pe scară extinsă a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, motivează ministerul ucrainean.

După cum remarcă agenţia ucraineană Unian, în urma acestei decizii elevii ucraineni nu-l vor mai studia pe poetul naţional rus Aleksandr Puşkin, dar în programa şcolară vor rămâne Nikolai Gogol şi Mihail Bulgakov, ambii născuţi în Ucraina, deşi sunt scriitori ruşi.

Orele de curs dedicate până în prezent autorilor ruşi urmează să fie dedicate scriitorilor, poeţilor şi dramaturgilor europeni, printre care Jean de Lafontaine, Robert Burns sau Johann Wolfgang von Goethe.

Eliminarea autorilor ruşi nu este singura modificare aducă programei şcolare ucrainene, a cărei revizuire a fost efectuată de Ministerul Educaţiei în colaborare cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior, cu profesori, deputaţi, dar şi cu unele ONG-uri.

Astfel, la disciplina Istorie, ”tematicile actualizate vor oferi o viziune a Uniunii Sovietice ca stat de tip imperial”, semnalează comunicatul ministerului ucrainean, adăugând că elevii vor trebui să studieze mai detaliat istoria recentă.

În legătură cu conflictul armat început inţial în Donbas în 2014, la lecţiile de istorie vor fi ”evidenţiate acţiunile de genocid ale liderilor politici (ruşi – n. red.) şi ale armatei ruse împotriva ucrainenilor, rezistenţa naţională contra agresiunii ruse şi sprijinul internaţional pentru Ucraina”, se arată în acelaşi comunicat.

Mai mult, disciplina ”Apărarea Ucrainei” va fi consolidată cu componenta ”patriotico-militară”, cu informaţii despre războiul actual şi despre ”eroii” săi, iar la disciplina ”Bazele Sănătăţii” vor fi predate noţiuni de protecţie pe timp de conflict.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri