Caută
Close this search box.

Majestatea Sa Margareta şi preşedintele Iohannis participă la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni, la funeraliile de stat ale Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a organizate la Westminster Abbey din Londra.

De asemenea, vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Principele Radu, împreună cu Principesa Elena şi soţul său, Alexander Nixon.

Funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, la ora locală 11,00 (10,00 GMT), la Westminster Abbey din Londra, a anunţat Palatul Buckingham.

Această zi va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, după cum a autorizat noul monarh, Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine.

Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai caselor regale sunt aşteptaţi să participe la funeraliile Elisabetei a II-a.

Citeste şi: Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: Un atelaj tras de marinari

La sfârşitul slujbei de la abaţie se păstrează două minute de reculegere la nivel naţional, apoi se intonează imnul naţional „God Save the King”. Urmează o procesiune în centrul Londrei, de unde sicriul este dus la Castelul Windsor, unde Elisabeta a II-a va fi înmormântată, în cadrul unei ceremonii private, în capela Regele George al VI-lea, alături de soţul său, ducele de Edinburgh, care a murit anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri