Caută
Close this search box.

Poliţia Rutieră va avea autospeciale BMW

bmw

Sindicatul Europol critică achiziționarea a 100 de autospeciale BMW 320ix, care urmează să intre în dotarea Poliției Rutiere, până în vara anului viitor, sub aspectul dotărilor.

Chiar dacă noile mașini vor fi unele de marcă, sindicaliștii arată că acestea tot n-au șasiu întărit, iar infractorii aflaţi pe bancheta din spate tot nu vor fi separați de polițiști, print-un grilaj.

Sindicatul Europol acuză conducerea IGPR că nu s-au consultat cu polițiștii, înainte de a organiza licitația, astfel că dotările prevăzute în caietul de sarcini n-au a face cu nevoile reale ale agenților de la rutieră.

„Nu o să fim noi cei cârcotași, fiind relevant faptul că vom primi multe (sperăm la mai mult de una pe județ) autospeciale,, adevărate” de poliție, așa cum multe țări (toate) din blocul comunitar au în dotare.

Dar nu putem să nu ne întrebăm retoric – oare chiar atât de importantă era acea cutie de 8+1 trepte?! IGPR-ul nu putea să lărgească puțin sfera și să solicite o plajă mai largă pentru ca tot ce înseamnă producător auto de marcă să participe la licitație?!”, scriu reprezentanții Europol, citaţi de Ziare.com.

Sindicaliștii publică o listă cu dotările prevăzute în caietul de sarcini și arată că s-au documentat astfel încât singura mașină care le are pe toate este BMW 320ix.

„Nu putem să nu observăm faptul că în continuare, în ciuda TUTUROR insistențelor, evenimentelor, reportajelor, exemplelor etc. pe care atât noi, cât și opinia publică, le-am transmis în ultimii ani, factorii de decizie din Poliția Română continuă să pună eticheta de,, autospecială” unui autoturism pe care se lipește un doar un colant pe care scrie POLITIA și pe care este montată o rampă. În continuare nu se cere șasiu întărit, nu se cer accesorii specifice muncii din dotare (lumini suplimentare montate, compartimentare separată pentru persoanele conduse la sediu, compartimentare separată în portbagaj pt accesorii specifice etc.), ci pur și simplu un autoturism „chior” ”, se arată în mesajul Europol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri