Caută
Close this search box.

Regiunea Harkov. Ruşii au lăsat în urmă orori ca în Bucha

orori

Orori asemănătoare cu cele din Bucha, descoperite în Regiunea Harkov, proaspăt eliberată de ruşi. Corpuri decapitate de militari ucraineni, fecale umane, adolescenți terorizați…

Aceştia erau prea speriați, pentru a părăsi subsolul în care s-au ascuns. Aceasta au lăsat în urmă forțele ruse, când trupele ucrainene au recucerit zone mari din Harkov, spune Lesia Vasilenko, membru al parlamentului ucrainean, relatează The Guardian.

Cel puțin 150.000 de ucraineni au trăit sub ocupația rusă, pentru aproape întreaga invazie. Până pe 6 septembrie, forțele ucrainene au recucerit peste 300 de așezări în Regiunea Harkov, luând înapoi peste 3.800 de kilometri pătrați, din teritoriul ocupat de ruși.

„Eliberarea dezvăluie multe crime. Este ca și cum ne apropiem de sute, dacă nu de mii de orale Bucha, doar că la o scară mai mică”, a spus Vasilenko, făcând referire la gropile comune ale civililor și la dovezile torturii descoperite în Bucha, când forțele ucrainene au recucerit Regiunea Kiev, conform HotNews.

„Dar indiferent de amploare, vor exista tribunale, răzbunare și justiție”, adaugă ea.

„Cadavre decapitate ale militarilor Ucrainei. Civili împușcați și torturați. Numărul va crește și vor urma investigații. Case jefuite. Militarii din Rusia iau totul, chiar și lenjeria intimă. Și în același timp își lasă armele în urmă. Mizerie completă în case, biserici, pe străzi. E ca și cum toaletele sunt necunoscute rușilor. Fecalele umane sunt pretutindeni”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri