Caută
Close this search box.

VIDEO Trafic, în condiţii de iarnă, în Pasul Prislop din Munţii Pietrosul Rodnei

Traficul rutier pe DN 18 în Pasul Prislop (1.400 de metri altitudine) din Munţii Pietrosul Rodnei decurge în condiţii de iarnă, iar drumarii au fost nevoiţi să intervină pentru a curăţa carosabilul, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă, citat de Agerpres.

„Aseară a fulguit în Pasul Prislop, iar pe timpul nopţii de marţi spre miercuri, a nins, mai consistent spre vârful pasului montan unde stratul de zăpadă a ajuns la 2 cm. Angajaţii secţiei de drumuri naţionale au acţionat cu două utilaje şi au împrăştiat patru tone de material antiderapant. Nu au fost semnalate probleme in trafic”, a spus Dan Bucă.

În zona montană la peste 1.400 m precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va sufla slab la moderat.

„Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă.Cerul va fi temporar noros şi pe arii relativ extinse, îndeosebi după-amiază şi seara, va ploua” a spus Dan Bucă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri