Caută
Close this search box.

Centrala Termică Balaklava, din Crimeea, vizată într-un atac ucrainean cu dronă

balaklava

O centrală electrică a fost vizată în noaptea de miercuri spre joi într-un atac cu dronă – care nu a provocat pagube mari -, anunţă joi autorităţile din Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014, relatează AFP.

”Azi noapte a avut loc un atac cu un vehicul aerian fără pilot asupra Centralei Termice Balaklava”, a anunţat într-o postare pe Telegram guvernatorul Sevastopolului Mihail Razvojaiev.

”Transformatorul a suferit pagube minime. Nu au existat victime”, a precizat el.

Mihail Razvojaiev susţine că ”nu a existat nicio ameninţare la adresa aprovizionării cu electricitate” şi că ”incidentul nu afectează aprovizionarea cu electricitate a Sevastopolului sau a peninsulei” Crimeea.

Transformatorul centralei – care a luat foc – ”se afla în mentenanţă şi nu funcţiona”, dă el asigurări, precizând că ”muncitorii de la centrală au gestionat rapid incendiul”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri