Caută
Close this search box.

Joe Biden se va vaccina cu noul vaccin Covid upgradat

joe biden

Preşedintele american Joe Biden a primit vaccinul anti-COVID-19, adaptat pentru a combate varianta Omicron şi i-a îndemnat pe americani să se vaccineze cu doza booster actualizată, a declarat duminică asistentul purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Kevin Munoz.

Până săptămâna trecută, doar 20 de milioane de persoane din Statele Unite au primit un vaccin anti-COVID-19 actualizat.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că nu este suficient.

„Avem nevoie ca toată lumea să se prezinte şi să obţină vaccinul actualizat cât mai curând posibil”, a declarat ea.

Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA au anunţat săptămâna trecută că 4,5 milioane de americani au primit vaccinul actualizat în ultima săptămână, cea mai mare creştere săptămânală după lansarea programului de vaccinare pentru toamnă şi cu aproximativ 40% mai mult faţă de săptămâna precedentă.

Statele Unite au început să ofere în luna septembrie vaccinul anti-COVID-19 actualizat, conceput pentru a combate subvariantele BA.4 şi BA.5. ale Omicron şi versiunea iniţială a coronavirsului, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri