Caută
Close this search box.

Lavrov: Remarcile lui Zelenski, privind lansarea de NATO a atacurilor preventive, asupra Rusiei, justifică operaţiunea specială

lavrov

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că remarcile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care sugerează că NATO ar trebui să lanseze atacuri preventive, asupra Rusiei, au confirmat necesitatea aşa-zisei operaţiuni speciale în Ucraina, relatează Reuters.

”Procedând astfel, (n.r. Zelenski) a prezentat, în esenţă, lumii alte dovezi ale ameninţărilor reprezentate de regimul de la Kiev. De aceea a fost lansată o operaţiune militară specială pentru a le neutraliza”, a declarat Lavrov.

Într-o discuţie cu un think tank australian, Zelenski a spus că este de părere că atacurile sunt necesare, pentru a împiedica orice utilizare a armelor nucleare.

El nu a intrat în detalii în ceea ce priveşte natura atacurilor la care face referire şi nu a menţionat nevoia de atacuri nucleare.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a denunţat comentariile lui Zelenski drept ”un apel de a începe încă un război mondial cu consecinţe imprevizibile şi monstruoase”, potrivit agenţiei de presă RIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri