Caută
Close this search box.

Prima conferinţă naţională ADIV care vizează drepturile vârstnicilor: O viziune socio-medicală integrată a îngrijirilor pe termen lung

Asociaţia Directorilor Instituţiilor pentru Vârstnici (ADIV) şi Primăria municipiului Moineşti organizează, în perioada 4-6 noiembrie prima conferinţă naţională a serviciilor de îngrijire pe termen lung. Tema de anul acesta, “O viziune socio-medicală integrată a îngrijirilor pe termen lung”, iniţiază o dezbatere amplă în jurul îngrijirii şi protecţiei persoanei vârstnice.

Evenimentul se va desfăşura la Centrul Cultural al municipiului Moineşti şi va reuni profesionişti implicaţi în acest domeniu, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai societăţii civile  care derulează proiecte medico-sociale, cercetători.

De ce o viziune integrată medico – social? Pentru că România se confruntă cu o îmbătrânire rapidă fără a fi pregatită pentru susținerea generației de vârsta a treia. Am avut o tranziție de 30 de ani, cu generații de sacrificiu, fără a se investi în prevenție și în educația pentru multe situații complicate. Incă auzim în jurul nostru  expresii ca „să o duc pe mama la azil, nu cred că dă bine!” – în toată această perioadă, am minimalizat toate problemele legate de vârstnici, considerând că este nedemn să apeleze la serviciile sociale. Tocmai din aceste motive trebuie să venim în sprijinul lor.

Adunarea mondială consacrată persoanelor vârstnice (Viena, 1982) a lansat un program internaţional de acţiune, care să asigure persoanelor în vârstă securitatea economică şi socială şi să creeze oportunitatea de a contribui la dezvoltarea economică şi socială din propria ţară. Adunarea a apreciat că numărul persoanelor vârstnice va creşte în mod spectaculos în următorii 20 de ani şi că aceste persoane constituie o resursă umană preţioasă, atât în domeniul economic şi social cât şi în ceea ce priveşte transmiterea patrimoniului cultural! Așa că avem o datorie morală și nu numai pentru a lucra pentru ei și împreună cu ei. Toți vom deveni vârstnicii de mâine, iată adevărata motivație pentru a acționa – dacă noi nu suntem atenți la aceste politici publice, strategii sau legi legate de persoana vârstnică… atunci să nu ne plângem că odată am fi putut-o face și nu am făcut nimic!  – Cerasela Maria Maciuca, presedinte ADIV.

Îngrijirile pe termen lung reprezinta o problemă din ce în ce mai importantă, atât pe plan mondial, cât şi în România, în contextul fenomenului de îmbătrânire demografică, de creştere a prevalenţei persoanelor vârstnice în populaţia generală. La noi în ţară există două sisteme de îngrijire de lungă durata: unul care este finantat de la bugetul de stat si altul din fonduri private. Din păcate, reglementările privind activitatea lor încă nu sunt suficient de bine conturate ceea ce a condus la discrepanţe mari referitoare la modalitatea de a acorda ingrijirile rezidenţilor vârstnici şi chiar la calitatea acestora, inclusiv in ceea ce priveste serviciile medicale care rareori implică echipe multidisciplinare conform standardelor din alte ţări. Aceste aspecte pot fi şi unele dintre sursele lipsei de încredere a vârstnicilor şi familiilor lor atunci când trebuie să apeleze la îngrijiri de lungă durată care nu mai pot fi acordate la domiciliu. Din toate aceste motive organizarea primei conferinţe naţionale dedicate îngrjirilor de lungă durată integrate, socio-medicale, vine ca o necesitate obiectivaă demnă de laudă, menită să ofera o platformă pentru schimburi de idei, pentru evidenţierea unor exemple si experienţe demne de urmat, pentru împărtăşirea problemelor care apar în activitatea curentă a diverselor centre de îngrijire pe termen lungprof. univ. dr. Gabriel Prada, medic primar geriatrie și gerontologie

În municipiul Moinești respectăm vârstnicii, monitorizăm problemele lor prin Direcția de Asistență Socială, rezolvăm problemele lor de zi de zi! Premiem, de exemplu, cuplurile care împlinesc 50 și 60 de ani de căsnicie, considerându-le familii exemplare pentru comunitate și o importantă parte a efortului colectiv de a transforma orașul nostru dintr-o comună urbană într-un municipiu european! Generația vârstnicilor are o experiență de viață bogată care trebuie împărtășită, bunicii noștri sunt o comoară pentru comunitate – sunt o resursă umană prețioasă care trebuie să contribuie permanent la dezvoltarea societății! Este esențial să nu uităm că ei au fost tineri ca noi iar noi vom deveni bătrâni ca ei!” – Valentin Vieru,  primarul municipiului Moinești.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), populația urbană, precum și cea de sex feminin sunt majoritare (54,0%, respectiv 51,1%). Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze, ridicându-se la 123,6 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani, ecartul dintre populația vârstnică de 65 ani și peste și populația tânără de 0-14 ani ajungând la 709 mii persoane (3 708 mii față de 2 999 mii persoane), în creștere față de 678 mii persoane la 1 ianuarie 2021.

Raportul de dependență demografică a crescut de la 54,0 la 54,4 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2021 remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 122,4 (la 1 ianuarie 2021) la 123,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2022).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri