Cea mai mare sărbătoare a Sfintei Parascheva este pe 14 octombrie, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din țara noastră, la care participă închinătorii din toate colțurile țării. Această zi este considerată un adevărat pelerinaj bisericesc național, care durează câteva zile, potrivit „Patericului românesc”, autor arhim. Ioanichie Bălan.
Sfânta Parascheva s-a născut în Epivat, Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, într-o familie de neam bun și cu credință în Dumnezeu. A primit o creștere aleasă și educație religioasă. În jurul vârstei de 10 ani pe când se afla în biserică împreună cu mama sa a auzit cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), iar din acel moment a început să urmeze îndemnul.
Foarte tânără fiind, a intrat într-o mănăstire închinată Maicii Domnului din orașul Ieracleea Pontului. Petrecând cinci ani în acea mănăstire, s-a dus apoi să viziteze Mormântul Domnului, din Ierusalim, rămânând până la vârsta de 25 de ani într-o mică așezare de călugărițe pustnice de pe Valea Iordanului.
Nevoințele Sfintei Parascheva erau multe și grele: „ca băutură întrebuința apa de izvor, și de aceasta foarte puțină; trebuința așternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină și aceasta foarte zdrențăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful bunătăților, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea” (vol. „Viețile Sfinților”).
De la mănăstirea de călugărițe din pustiul Iordanului s-a reîntors în locurile natale, într-un loc numit Calicratia, aici s-a nevoit doi ani în Biserica Sfinților Apostoli, înainte de a trece la cele veșnice.
Multă vreme după aceea, în urma arătării minunate a Sfintei, care a cerut unui anumit monah să mute trupul înmormântat în apropiere, pe care nu-l putea suferi pentru necurăția lui, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost găsite întregi și neputrezite, fiind depuse în Biserica Sfinților Apostoli din Epivat, pentru închinare și cinstire.
În anul 1235, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, iar pentru o vreme au fost duse la Belgrad. În 1521, sfintele moaște au ajuns la Constantinopol, fiind răscumpărate de la turci de Patriarhia Ecumenică, și au fost așezate pentru început în Biserica Sfânta Maria Panmacaristos, pe atunci Catedrală patriarhală. În urma transformării acesteia în geamie, moaștele Sfintei Parascheva au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfântul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar (1601).
După 120 de ani, ele au cunoscut ultima strămutare, de data aceasta spre pământul românesc, arată https://catedralamitropolitanaiasi.mmb.ro/.
În anul 1641, după ce domnul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653) a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, patriarhul Partenie I (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului, a hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva.
Racla cu sfintele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși.
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate în Biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului Vasile Lupu, în 13 iunie 1641. Au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a lăcașului, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. În seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, a izbucnit un incendiu care s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea. A doua zi s-a constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse, deși totul era scrum în jur. Ridicate din mormanul de jar, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi și strămutate în noua Catedrală mitropolitană, care a fost sfințită la 23 aprilie 1887.
Tradiția consemnează multe din minunile săvârșite de Sfânta Parascheva, dar a spune despre toate este cu neputință „căci covârșesc, ca să zicem așa, și numărul stelelor și nisipul mării. De vreme ce vindecă șchiopi, surzi, ciungi, ologi și tot felul de boli, încă și cele atingătoare de moarte; și în scurt a zice, depărtează toată neputința nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o” (vol. „Viețile Sfinților”).
„Patericul românesc” menționează în această privință că cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăși preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli și al izbăvirii de multe nevoi și primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare în toate țările ortodoxe din Balcani.
De-a lungul anilor de când ocrotește Moldova și țara noastră o minune a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaștelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în anul 1888, în paraclisul Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași.
Pe timpul celor două războaie mondiale, Iașiul a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează moaștele Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Se spune că ostașii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriașă îmbrăcată în alb deasupra orașului, ocrotindu-l de ocupație și bombardamente.
În timpul marii secete din vara anului 1947, s-au scos moaștele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioșii le așteptau și le întâmpinau cu lacrimi de bucurie și cu făclii în mâini. În urmă veneau nori de ploaie bogată și adăpau pământul. Drept mulțumire, credincioșii se rugau și înălțau câte o troiță cu aducerea moaștelor Sfintei Parascheva în satele lor.
