Caută
Close this search box.

Biden îl felicită pe ”prietenul” său Netanyahu

joe biden

Preşedintele american Joe Biden l-a felicitat joi pe Benjamin Netanyahu pentru revenirea în fruntea guvernului israelian, numindu-l pe premierul recent învestit „prieten de decenii”, relatează AFP.

Joe Biden a afirmat, într-un comunicat al Casei Albe, că îşi doreşte să conlucreze cu cel care a mai fost prim-ministru al Israelului între 1996 şi 1999, apoi între 2009 şi 2021, „pentru a face faţă împreună numeroaselor provocări şi oportunităţi care se prezintă Israelului şi Orientului Mijlociu, în special privind ameninţările venite din Iran”.

Benjamin Netanyahu a fost învestit joi prim-ministru al Israelului şi a format cel mai de dreapta guvern din istoria ţării. În trecut, relaţiile sale cu SUA au fost uneori furtunoase, în special în timpul mandatelor ultimului preşedinte democrat înainte de Joe Biden, Barack Obama.

În comunicatul său, Joe Biden a reiterat, de asemenea, poziţia SUA privind conflictul Israel-Palestina, potrivit Agerpres.

„SUA vor continua să susţină o soluţie cu două state şi să se opună politicilor care îi ameninţă viabilitatea sau contrazic interesele noastre şi valorile împărtăşite”, a scris el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri