Combinatul Siderurgic din Galaţi a fost prăduit sistematic, de unii dintre directorii acestuia, care au făcut bani grei, devalizându-l.
Aceasta este pe scurt povestea contractării forţei de muncă a unităţii, de la peste 50.000 de angajaţi, la sub 10% din această cifră. Dar şi a contractării unui business.
O unitate cât un oraş
Cititorul trebuie să-şi facă o imagine despre cât de mare a fost acest combinat (şi e mare în continuare, dar un pitic, faţă de ce a fost odinioară). În anii ’80, eram student în Galaţi. Când te apropiai cu trenul, pe valea Siretului, de oraş, dinspre Şendreni, se vedeau în zare două oraşe: unul era Galaţiul, celălalt Combinatul.
Combinatul Siderurgic din Galaţi avea şi are străzi şi curse de autobuze interne, tramvaie şi autobuze, care făceau legătura cu oraşul Galaţi. Unitatea care le gestiona, după 1990, s-a numit succesiv IUGCG, apoi Atlas, numai acesta singur fiind în prezent un grup foarte mare de firme.
Ca să ne facem o imagine – şi am putea scrie mult despre asta, entitatea predecesoare Atlas a construit marele stadion Dunărea, din Galaţi, de 35.000 de locuri. Combinatul Siderurgic din Galaţi avea propria sa unitate de reparaţii şi întreţinere, ICMRSG, şi multe alte unităţi specializate, în sistem integrat.
Schema de prăduire
Schema de prăduire a fost cam următoarea: un grup de „băieţi deştepţi” forma o societate comercială, de obicei un SRL. Au fost zeci sau chiar sute. Avantajul societăţii cu răspundere limitată e că îţi permite să dai un tun, două, zece, iei banii, apoi dispari în neant. Ori dispari şi înfiinţezi un alt SRL, care repetă figura. Şi tot aşa, la infinit. Cu SA-urile e mai complicat.
Există cel puţin un director din CS Galaţi care a creat mai multe aşa-zise „firme-căpuşă”, al căror obiect de activitate se suprapunea cu ceva din vasta activitate a Combinatului.
Firma-căpuşă prelua din portofoliul de contracte al unei entităţi din combinat, făcându-i făţiş concurenţă neloială, cu acceptul responsabililor implicaţi din Combinat, care „mergeau pe burtă”. Procurorii să ancheteze devalizarea? Să fim serioşi, aceştia erau peanuts.
Mai mult sau mai puţin direct, prin inginerii financiare studiate, firmele-căpuşă făceau bani grei, în timp ce Combinatul era devalizat sistematic. Apoi, cei implicaţi intrau în politică, folosindu-şi banii şi puterea pentru a domina actualitatea economică locală şi continuând astfel operaţiunea de devalizare.
Cel puţin unul dintre cei implicaţi a fost la un moment dat primar al oraşului Galaţi, din partea PSD. Şi e bine să nu ne facem iluzii: toate partidele au păstorit pe plan local operaţiunea.
Acest mod de instrumentalizare a devalizării a dus la probleme financiare imense pentru Combinatul Siderurgic Galaţi. Principalul ingredient al CS Galaţi era atunci obiectul producţiei sale: tabla zincată.
Dacă tu, firmă-căpuşă, te constitui în intermediar, la vânzarea acesteia, luând comision, preţul produsului creşte şi acesta devine mai puţin competitiv. Şi combinatul pierde clienţi, pierzând din piaţă.
Pieţe, tehnologii
CS Galaţi era lider de piaţă regional, pe producţia de tablă zincată, la începutul anilor 90. În anii ’90, ai devalizării economiei României, pe fondul prăduirii şi a apariţiei supertehnologiei, foarte competitive, piaţa CS Galaţi s-a contractat puternic, ducând la scăderea forţei de muncă angajate.
În prezent, pentru utilaje şi mecanisme care erau cât casa, în anii ’60 – ’80, se folosesc device-uri minuscule. Asta înseamnă evoluţie tehnologică şi consum tot mai redus de materie primă. Faci mai puţin oţel? Atunci scad producţia, cifra de afaceri, rata profitului după EBITDA (plata impozitelor şi taxelor locale), scade tot. Te contractezi.
Capitalul disponibil în ţară, pentru noi investiţii, s-a contractat, în condiţiile în care afacerea siderurgie, în sine, este intensivă în investiţii, care se fac încontinuu, fără oprire. Tehnologia care este acum de ultimă oră în câţiva ani se demodează şi trebuie înlocuită rapid.
Privatizarea
Efectul? Indianul Lakshmi Mittal a achiziţionat CS Galaţi pe câţiva firfirei, faţă de cât ar fi trebuit să obţină statul român pe vânzare. Apoi, Mittal a făcut bani grei, eliminând firmele-căpuşă şi impunând un management privat profesionist.
„Aia e!” – vorba generaţiei Z. Dacă suntem conduşi de mafioţi, aşa se întâmplă. Digi24.ro, 15 iulie 2014:
77 de milioane de dolari ar fi trebuit să ia, în 2001, statul român, pentru cel mai mare combinat siderurgic construit vreodată în România. (…) În fapt, oficialii de la Bucureşti nu au primit nimic (n.r.: din această sumă, care oricum era jenantă). Mai mult, (n.r.: oficialii) au şters datorii de peste un miliard de dolari şi au cheltuit pentru retehnologizarea colosului, devenit proprietatea unuia dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, Lakshmi Mittal (n.r.: originat cu business-urile sale în Londra, cu afaceri în întreaga lume, din India până în Trinidad-Tobago, unde a devastat mediul şi a atacat piaţa globală, cu politici de dumping). Totul, pentru ca gigantul de pe Dunăre să supravieţuiască şi să mai dea de lucru miilor de localnici. S-a dovedit o încercare nereuşită. Furnalul 5 este singurul care a mai rămas în picioare.
Apoi, Mittal s-a asociat cu grupul francez Arcelor, în ArcelorMittal. Nişte ani mai târziu, a urmat o nouă tranzacţie. Privatizarea ar trebui să fie o metodă de atragere a capitalului extern şi a tehnologiilor de ultimă generaţie, în condiţiile în care pe piaţa internă, decapitalizată, acestea nu există.
„Grupul Liberty House, parte a Alianței GFG, aparținând omului de afaceri Sanjeev Gupta, este în prezent proprietarul Combinatului Siderurgic Galați, care a fost redenumit Liberty Galați”, scrie acum chiar deţinătorul combinatului, Liberty Steel Group. Libertate pentru unii.
Colapsul forţei de muncă
În prezent, Liberty Galați are peste 5.000 de angajați și peste 1.500 de contractori permanenți, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din România. Dar… are de cel puţin 10 ori mai puţini salariaţi, faţă de câţi avea în 1990.
Cifre, cifre. Conform ZF.ro, la momentul privatizării, în anul 2001, CS Galaţi avea 27.000 de angajaţi. De peste cinci ori mai mulţi ca acum. Cifrele arătau îngrozitor, normal, numărul de personal a scăzut. Nu o spunem noi, o spune ziarul Bursa, pe 26 aprilie 2018:
SIDEX avea un capital social de 290 de milioane de dolari, 27.000 de salariaţi şi o producţie de 3,234 milioane tone de oţel. Bilanţul contabil arăta o pierdere de 41 de milioane dolari, un grad de îndatorare de 328%, datoriile totale fiind de 886 de milioane de dolari (fără penalităţi, în valoare de peste 600 de milioane de dolari), din care 581 de milioane de dolari faţă de bugetele statului, lichiditatea generală era de 0,86%, cea parţială de 0,42% şi îşi acoperea din surse proprii doar 2% din nevoile de capital circulant.
Seismele de pe piaţa globală a oţelului continuau, iar Sidex (sau cum se mai numea) continua să se facă tot mai mic, scuturat de greve şi de concedieri. ZF.ro, 12 ianuarie 2017:
Bruno Ribo (n.n.: numit director general al ArcelorMittal Galati în luna februarie a anului 2012), afirma că producătorul se confruntă cu preţurile în scădere, în condiţiile în care pieţele tradiţionale au fost inundate de oţel, principalul furnizor din China livrând în piaţă cantităţi-record.
China a folosit întotdeauna metoda preţurilor de dumping. Dar nu a fost singura. Acelaşi lucru l-a făcut şi Lakshmi Mittal, am mai spus-o, Lakshmi nu e deloc un îngeraş, aşa că nu a primit înapoi decât ce a dat. Aşa e în viaţă: tot ce dai primeşti înapoi. Acţiune şi reacţiune.
În anul 2011, la CS Galaţi, „din patru oțelării, dintre care una electrică, mai rămăsese doar una, cea cu turnare continuă. Din șase furnale, nr. 1 și 2 fuseseră închise definitiv, nr. 6 a fost avariat de o explozie, în 1994, şi era definitiv scos din uz, nu a mai rămas decât un schelet metalic din el. Se trăgea tare pentru modernizarea furnalului 5, care ar fi trebuit să scoată 3 milioane de tone de fontă pe an”.
Folosim optativul, pentru că aceste cifre despre dezastrul de la Galaţi circulă pe forumuri de specialitate, dar nu sunt confirmate din surse oficiale. Numai despre epopeea modernizării Furnalului 5 cu Mapei se poate scrie o carte.
În debutul anilor ’90, Combinatul Siderurgic Galaţi avea peste 50.000 de salariaţi. Evident, siderurgia este un domeniu productiv aflat în contracţie, prin evoluţia tehnologiei. Evident, planurile actualului patronat indian, de a-l transforma într-un combinat green, sunt bune, pentru că siderurgia clasică este un mare poluator.
Unul dintre factorii de input induşi însă în contracţia dramatică a Combinatului Siderurgic din Galaţi a fost prăduirea sa sistematică, cu cinism. Aşa cum s-au petrecut lucrurile cu mai toată economia românească a coşului de fum.
