Caută
Close this search box.

Finanţare prin PNRR la Primăria Braşov, 60 de locuinţe pentru tineri

pnrr

Finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru 60 de locuinţe pentru tineri, obţinută de Primăria Braşov.

Autoritate va primi 20 de milioane de lei pentru acest proiect, prin componenta Nearly Zero Energy Buildings.

Municipalitatea anunţă că va ridica zece clădiri cu câte şase apartamente, care vor fi atribuite tinerilor cu vârste de până în 35 de ani, cu venituri mici li care nu deţin sau nu au deţinut o locuinţă, informează News.ro.

„În această săptămână, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a comunicat primăriei că a fost aprobată finanţarea proiectului pentru construirea a 10 clădiri, înşiruite sau cuplate, cu un total de 60 apartamente pentru tineri, în valoare de 21.534.400,38 lei fără TVA, finanţare asigurată prin PNRR. Tot prin acest proiect sunt finanţate şi 3 staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice. Proiectul face parte din componenta 10 – Fondul local, construirea de locuinţe «nZEB Plus» pentru tineri. Locuinţele nZEB Plus (Nearly Zero Energy Buildings) sunt clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero şi care produc o bună parte din energie din surse regenerabile”, anunţă, vineri, printr-un comunicat de presă, Primăria Braşov.
Conform documentului citat, suma alocată pentru construirea de locuinţe este de aproape 800 de euro/metru pătrat (794 euro/m.p.), diferenţa fiind acoperită din bugetul local.
„Vor fi 10 clădiri, cu trei niveluri fiecare – parter, etaj şi mansardă. Proiectul tip al MDLPA prevede că fiecare apartament va avea un living, un dormitor, bucătărie, baie, cămară şi hol. Sperăm să semnăm cât mai repede contractul de finanţare, după care, la începutul anului viitor, să demarăm procedura de licitaţie pentru construirea lor”, a declarat primarul Braşovului, Allen Coliban.
Cei care vor beneficia de aceste locuinţe vor trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, mai multe condiţii. Astfel, trebuie să aparţină unu grup sau comunitate vulnerabilă, să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, venitul pe membru de familie să fie mai mic decât salariul lunar mediu pe economie, să nu deţină sau să nu fu deţinut o locuinţă, să locuiască într-o locuinţă supraaglomerată şi precară. Criteriile pot avea în vedere dacă tinerii au în grijă unu sau mai mulţi copii la nivelul gospodăriei.
Activităţi finanţate prin PNRR constau în lucrări pentru amenajarea terenului, lucrări de demolare pentru eliberarea terenului pentru construcţia de locuinţe; lucrări de construire şi dotare a obiectivului de investiţii; asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii; asigurarea staţiilor de încărcare a vehiculelor electrice; proiectare şi asistenţă tehnică – doar dacă nu este utilizat proiectul tip: cheltuieli pentru (documentaţii suport) şi obţinere avize, acorduri, autorizaţii, precum şi alte cheltuieli, respectiv cote, taxe, avize diverse şi neprevăzute, organizare şantier.
Locaţia propusă de municipalitate pentru ridicarea locuinţelor pentru tineri este în cartierul Stupini, la şase minute de mers pe jos până la staţia de transport în comun Regiei autonome care asigură transportul public în municipiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri