Caută
Close this search box.

Ce condiţii pun producătorii filmului „Wednesday” pentru a relua filmările în România

Producătorii serialui „Wednesday”, în regia lui Tim Burton, ar intenţiona să filmeze şi următorul sezon în România.

Condiţia pe care ei, dar şi alţi producători străini o pun, este ca guvernul român să facă funcţională schema numită „cash rabate”, prin care o parte din banii investiţi s-ar întoarce la ei după ce dovedesc cu acte toate cheltuielile avute.

România ar putea acorda facilităţi fiscale pentru producătorii de film. Este angajamentul ministrului Culturii, care s-a întâlnit cu preşedintele uneia dintre cele mai mari case de producţie din Statele Unite.

35% din banii investiți de companiile româneşti sau străine în producţia cinematografică ar urma să fie decontaţi ca ajutor de stat.

„Schema reprezintă o întoarcere a unei sume de 35% din investiţiile în România către producători. Este o schemă care funcţionează în aproape toate ţările, noi avem o concurenţă foarte mare din Ungaria, Cehia, Serbia, care ei au deja de ani de zile în funcţiune”, declară Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii.

Măsura vizează atât companiile româneşti, cât şi pe cele străine şi prevede acordarea acestui ajutor de stat pentru filme şi seriale, telenovele şi coproducţii cinematografice.

Pot fi decontaţi bani folosiţi la închirierea spaţiilor, fabricarea unor decoruri sau pentru onorarii şi salarii plătite în ţara noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri