Caută
Close this search box.

Peste 100 de kg de sarmale stricate pe rafturile unui supermarket

sarmale

Peste 100 de kg de sarmale stricate au fost descoperite într-un supermarket din municipiul Satu Mare, societatea fiind amendată cu 20.000 de lei, informează, luni, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC).

Potrivit sursei citate de Agerpres, acţiunea de control a fost făcută ca urmare a unei sesizări din partea unui consumator privind comercializarea unor sarmale care conţineau carne de porc alterată, la raionul Gastro al supermarketului.

„În urma acţiunii de verificare, comisarii CJPC Satu Mare au constatat veridicitatea aspectelor cuprinse în sesizare, drept care operatorul economic a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 20.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a peste 120 kg sarmale, oprirea temporară a prestării serviciilor din zona Gastro, până la remedierea deficienţelor constatate”, precizează sursa citată.

Comisarii CJCP arată că produsul „sarmale cu carne de porc” avea gust şi miros neconform de carne alterată, s-a folosit un echipament pentru prepararea cărnii neigienizat, cu urme de grăsime arsă.

S-a constatat existenţa unor zone cu vopsea exfoliate, în zona rotisorului, necompletarea la zi a graficului de monitorizare a schimbului de ulei de prăjire la friteuze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri