Caută
Close this search box.

Real Madrid ştie să-şi păstreze sângele rece, a declarat Ancelotti după victoria de la Liverpool

Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, a apreciat faptul că elevii săi şi-au păstrat ”sângele rece” în partida cu FC Liverpool (scor 5-2), pe care au reuşit să o câştige după ce au încasat două goluri în primul sfert de oră de joc, marţi seară, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

„Am suferit foarte mult la început. Nu putem începe meciurile astfel. Din fericire, această echipă ştie să-şi păstreze sângele rece. Am fost foarte eficienţi în atac şi de fiecare dată când am reuşit să scăpăm de presiunea celor de la Liverpool am reuşit să ne creăm ocazii. Rodrygo, Vinicius şi Karim (Benzema) au fost foarte ageri şi concentraţi în această seară”, a declarat Ancelotti la finalul meciului de pe stadionul Anfield.

„Am încercat să jucăm diferit faţă de finala de anul trecut, pentru că este o întâlnire tur-retur şi era important să marcăm aici, aşa că am mizat pe faptul că vom fi ameninţători în ofensivă. Suntem foarte fericiţi că am câştigat aşa de clar aici, cu o prestaţie care arată că jocul echipei se îmbunătăţeşte”, a adăugat tehnicianul italian.

Întrebat la ce s-a gândit în momentul în care Liverpool conducea cu 2-0 după 14 minute, Ancelotti a răspuns: „M-am gândit la meciul (tur) cu Manchester City din semifinala de anul trecut. Am fost conduşi după 14 minute de această dată, faţă de 11 minute (cu City), deci lucrurile s-au îmbunătăţit”.

FC Liverpool a condus cu 2-0 pe Anfield graţie golurilor lui Darwin Nunez (4) şi Mohamed Salah (14), însă madrilenii au revenit şi au punctat de cinci ori, prin Vinicius Junior (21, 36), Eder Militao (47) şi Karim Benzema (55, 67).

Meciul retur se va disputa în data de 15 martie, pe stadionul Santiago Bernabeu din capitala Spaniei, potrivit Agerpres.

Foto: Reuters

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri