Fiecare dintre noi am avut cel puțin o materie preferată la școală. Exceptând educația fizică, pe care foarte mulți au perceput-o mai degrabă ca pe o formă de recreere și zbenguială organizată și mai puțin ca pe un obiect de studiu, restul disciplinelor de învățământ și-au disputat, în permanență, ierarhia în ceea ce numim opțiunile elevilor. Principalele criterii care, în cele mai multe situații, au stat la baza alegerilor au fost: modul în care profesorul de la clasă te hipnotiza prin stilul său de predare, respectiv capacitatea conținutului disciplinei de a te seduce prin informațiile oferite.
În ceea ce mă privește eu am fost atras de Istoria României. Lucrul acesta se întâmpla în gimnaziu și de atunci și până la momentul în care aștern pe hârtie aceste rânduri, trecutul poporului nostru m-a captivat neîncetat. Au fost zile întregi când am căutat prin diferitele surse bibliografice – la care am avut acces – un petec de informație pentru a mă lămuri cu privire la o curiozitate declanșată instantaneu în momentul studiului. Bunăoară, am citit în mai multe materiale documentare faptul că voievozii Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș erau verișori. Ei bine, eu nu m-am mulțumit cu această informație și am început să scotocesc cu și mai multă înverșunare printre membrii familiilor celor doi, pentru a mă edifica cu privire la modalitatea prin care s-a realizat legătura de rudenie. Este un exemplu banal, pe care vi l-am prezentat pentru a înțelege prin ce metode am ajuns la subiectul de astăzi și ce anume m-a determinat să-l denumesc așa.
Poveștile au, în majoritatea cazurilor, personaje imaginare, dar istorioara pe care am să v-o redau în următoarele rânduri conține în totalitate fapte reale, consemnate în diferite documente istorice la care am să fac trimitere din când în când. Am alcătuit-o dintr-o succesiune de evenimente disecate inițial în mai multe fragmente, după care le-am reansamblat într-o formă inedită. Această construcție istorică nu o veți găsi în nicio lucrare despre trecutul poporului român. Este o conexiune unică și fascinantă dintre destinul unui mare voievod român și ziua de marți…
Narațiunea are ca loc de desfășurare ținutul Moldovei. Punctul de pornire este o zi de marți. Undeva, pe Valea Siretului, lângă localitatea Doljești, tânărul Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare, îl înfruntă pe ucigașul tatălui său, nimeni altul decât unchiul pe linie paternă, Petru Aron. Ajutat de un corp de oaste, primit din partea vărului său, Vlad Țepeș – domnitor în țara vecină, Valahia – Ștefan cel Mare reușește să-l învingă și să-l alunge din scaunul Moldovei, pe cel pe care îl considera un criminal și un uzurpator. Se întâmpla pe 12 aprilie 1457. Această zi de marți reprezintă borna de la care istoricii consemnează domnia celui care, peste aproximativ 500 de ani, va fi canonizat, în semn de prețuire pentru lupta sa continuă în apărarea valorilor creștine. Nu întâmplător urcarea pe tron s-a petrecut în Săptămâna Mare. Legătura de suflet dintre biserică și domnia lui Ștefan cel Mare este incontestabilă. Iată un citat din Cronica moldo-germană care consemnează faptul istoric amintit: „în anul, cum se scrie de la naşterea lui Hristos, 1457, în luna april, în ziua 12, într-o marţi, în săptămâna mare, înaintea Paştilor, atunci a venit Ştefan voievod, un fiu al lui Bogdan voievod, care a venit cu putere mică, cu muntenii, cu ţările de jos, ca la 6 mii de oameni. Şi au venit asupra lui Aaron voievod la o gârlă sau apă cu numele Hresca, lângă Doljeşti. Acolo a bătut Ştefan voievod pe Aaron voievod, alungându-l din ţară şi el însuşi a rămas stăpân cu putere”.
La zece ani de la evenimentul relatat, Ștefan cel Mare este nevoit să-l înfrunte pe regele Ungariei, Matei Corvin, care din dorința de a-l pedepsi a pătruns în Țara Moldovei cu intenția de a pune capăt domniei voievodului moldovean. Bătălia dintre cei doi s-a dat în localitatea Baia, tot într-o zi de marți și s-a soldat – și de această dată – cu victoria lui Ștefan cel Mare. Iată un citat din Letopisețul Țării Moldovei redactat de cronicarul Grigore Ureche: „… marti noaptea, dechembrie 15, au aprins targul asupra lor, cand erau fara nici o grija. Si fiind ei beti si nepregatiti de razboi, I-au lovit Stefan Voda cu oaste tocmita in revarsatul zorilor, de multa moarte si pieire au facut intr-insii, ca ei, nefiind tocmiti de razboi nemica, de arme nu s-au apucat, ci de fuga nici urma sa ia, care scapa, ca fiind noapte, nestiind incotro vor face, in toate partile rataceau, de-i vanau taranii in zavoaie, prin munti, unde vreo 12000 pieriti s-au aflat. Mai apoi si singur Craiul ranit de sageata foarte rau, de-abia au haladuit pe poteci, de au iesit la Ardeal”.
La 27 februarie 1470 Ștefan cel Mare începe ostilitățile împotriva trupelor turcești staționate în garnizoanele din Ialomița și Brăila. Era tot o zi de marți din Săptămâna Albă sau a Brânzei, o săptămână în care, conform tradiției creștine, nu se consumă carne, iar în zilele de miercuri și vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză și pește. Și această acțiune a domnitorului moldovean o regăsim printre consemnările lui Grigore Ureche: „întra zavistiia între Ştefan-vodă şi Radul-vodă, domnul muntenesc, pre obiceiul firei omeneşti de ce are, de aceia pofteşte mai mult, de nu-i ajunse lui Ştefan-vodă ale sale să le ţie şi să le sprijinească, ci de lăcomie, ce nu era al lui, înca vrea să coprinză. Strâns-au ţara şi slujitorii săi şi au intratu în Tara Munteneasca, de au pradatu marginea, fevruarie 27 dni şi au arsu Braila în saptamâna alba, marti„.
Pentru cei mai mulți dintre români, victoria lui Ștefan cel Mare de la Vaslui – Podul Înalt este, cu siguranță, cea mai cunoscută. Biruința asupra marelui general otoman, Hadâm Suleiman Pașa, l-a determinat pe papa Sixtus al IV-lea să-l numească „Atlet a lui Hristos”. Pentru cei care vor avea curiozitatea să urmărească filmul artistic Ștefan cel Mare vor vedea pe ecran scrise cu litere mari data acestei memorabile bătălii. Marți, 10 ianuarie 1475…
Despre personalitatea înaintașului nostru, despre mărețele sale realizări aș putea scrie pagini întregi. Lupta sa neîntreruptă pentru apărarea Moldovei de invaziile cotropitorilor, bravura sa în luptă, strălucitele victorii obținute împotriva turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonezilor, precum și afirmarea Moldovei ca o forță politică și militară în acest colț de lume, fac din Ștefan cel Mare și Sfânt una dintre figurile emblematice ale neamului românesc. În semn de prețuire pentru modelul său de demnitate și curaj, în conștiința acestui popor și în sufletul fiecărui român, numele lui Ștefan cel Mare și Sfânt stă scris cu litere de aur.
… Era o zi senină de vară. Pe bolta cerească Soarele trecuse demult de ora amiezii. Micșorându-și incandescența de peste zi, astrul se deplasa agale spre Apus, la întâlnirea obișnuită cu amurgul. Într-o odaie din Cetatea Sucevei, istovit de boală și de rana care-l chinuia din tinerețe, Ștefan al III-lea al Moldovei stătea întins în pat, cu ochii ațintiți spre icoana cu chipul Maicii Domnului. La căpătâiul său medicul venețian Matteo Muriano încerca din răsputeri să-i aline suferința. Cu o voce vlăguită și domoală, voievodul moldovean îi face acestuia o ultimă destăinuire: „Am purtat 36 de lupte de când sunt domnul acestei țări, dintre care am fost învingător în 34 și am pierdut 2”. În clipa următoare o tăcere apăsătoare cuprinde întreaga încăpere. Preț de câteva minute muțenia puse stăpânire pe acea odaie, pentru ca sufletul marelui domnitor să se înalțe la cer într-o liniște deplină. Deodată, clopotul întristării începe să bată zgomotos. Din ochii Moldovei un șir de lacrimi pornește, instantaneu, spre eternitate. Istoria țării consemnează data de 2 iulie 1504. Era o zi de marți…
Daniel-Costel TORJE
P.S. În anul 2023, ziua de 10 ianuarie, ziua celebrei bătălii de la Vaslui a căzut tot într-o zi de marți.
