Caută
Close this search box.

Directorul CFR Călători, despre accidentul din Teleorman: Dacă dormea, era mai bine, că îl frâna sistemul de siguranţă

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, afirmă că mecanicul trenului de călători a făcut ceea ce se numeşte ”o depăşire controlată”, intrând pe culoarea roşie a semnalului de cale ferată. ”Dacă dormea, era mai bine, că îl frâna sistemul de siguranţă. Or el a depăşit controlat. Deci exclud somnul”, afirmă directorul CFR Călători, citat de News.ro.

”Mecanicul de locomotivă, din diferite motive pe care le va explica comisiei de anchetă, a depăşit controlat (…) semnalul pe culoarea roşie. De ce a făcut treaba asta, va da explicaţii comisiei de anchetă, eu am discutat cu mecanicul, ştiu despre ce e treaba, dar, mai departe, nu pot să spun deocamdată.

Când a văzut că nu i se face cale liberă şi a observat trenul de marfă în faţă, a frânat total trenul. Din frână, se vede că impactul dintre locomotivă şi ultimul vagon din trenul de marfă nu are nimic nici locomotiva, nici ultimul vagon de marfă. Nu vreau să spun nimic, evenimentul este de gravitate maximă, numai că, din fericire, consecinţele au fost, cel puţin în prima fază, mici.

Deci a lovit vagonul de marfă, vagonul de marfă a creat o undă de şoc, dat fiind că trenul de marfă are mai largă cupla de legare şi tampoanele şi a ridicat puţin penultimul vagon din tren.

Mecanicul de la trenul de marfă a constatat impactul, că a zis că a avut un şoc şi a văzut că creşte viteza de la 8 la 10 kilometri, dar nu a oprit trenul şi a continuat să meargă, ceea ce pe un macaz şi o curbă care au intrat în circulaţie acolo, a făcut să ridice şi să se aducă vagoanele în starea în care le-aţi văzut. Distanţa dintre locul impactului şi locul în care aţi văzut vagoanele răsturnate este de aproape un kilometr

u. Deci nu a fost din şocul şi din tamponarea cu locomotiva de la CFR Călători tot ce s-a văzut, cum arată vagoanele de marfă”, a declarat Traian Preoteasa, luni seară, într-o intervenţie telefonică la Euronews România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri