Caută
Close this search box.

Gușă: Capitaliștii români îmbătrânesc în mod neproductiv. Scoși din joc de către Factorul Extern, întemnițați sau intimidați, nu-și mai pot folosi expertiza sau capitalul în folos național!

cozmin guşă

În mod normal, baza de susținere nu numai a economiei unui stat democratic, dar și a societății în general, este capitalul național reprezentat prin capitaliștii autohtoni, în cazul nostru capitaliștii români. Ei au dispărut și m-am gândit de multe ori în ultima vreme cam ce fac, dar, pentru că n-am mai ieșit în lume, la întâlniri, la recepții, la agape de mulți ani, am refuzat să fac acest lucru, nu i-am mai întâlnit să discut cu ei, deși poate sunt omul care îi cunoaște aproape pe toți personal. Întâlnindu-mă de-a lungul vremii, având proiecte împreună sau doar discuții sau câteodată un șpriț sau câte un meci de fotbal sau ce a mai fost, i-am întâlnit, îi cunosc bine, dar n-am mai vorbit în ultima vreme cu ei.

Aseară, însă, cu ocazia aniversării a 33 de ani de când s-a înființat firma ANA a lui George Copos, care era evenimentul anunțat, evenimentul de bază fiind că ieri a fost ziua lui George Copos și a împlinit 70 de ani, deci le-am cuplat pe amândouă, mergând la această aniversare, pentru că sunt prieten cu Copos de vreo 25 de ani, am întâlnit acolo vreo 100 de oameni din categoria, majoritarii, capitaliștilor români, puțini dintre cei mai tineri, o parte din generația mea de 50 de ani, marea majoritate din categoria sexagenarilor sau a septuagenarilor, oameni de mare notorietate. Chiar și voi care mă ascultați îi știți pe toți, pentru că sunt celebri. Am discutat cu ei pe rând, cu mulți dintre ei, la mulți am sesizat cu bucurie faptul că sunt goldiști, adică sunt ascultători ai Gold FM, lucru care m-a bucurat. Dar am simțit o tristețe atunci când vorbeam despre trecut și o negură așa atunci când am vorbit cam cu fiecare dintre ei despre viitor. N-a trebuit să-mi recunoască niciunul dintre ei, pentru că se știe acest lucru, este notorietate într-un cerc îngust, aveau starea oamenilor scoși din joc, oameni cu capitaluri mari, care au muncit timp de peste 30 de ani ca să ajungă la aceste capitaluri de zeci de milioane, poate sute de milioane în proprietăți, dar care stau cuminți, nu investesc, pentru că au fost mulți dintre ei, dacă nu marea majoritate, intimidați, alții dintre ei, care au fost și de față, întemnițați. (Un exemplu a fost Dan Voiculescu, cu care m-am întâlnit după vreo 10 ani în care nu ne-am văzut și am stat de vorbă vreo 30 de minute, depănând amintiri.)

Bineînțeles o constantă aș vrea să subliniez legată de toți acești capitaliști români: aproape niciunul dintre ei n-a cutezat, deși se pricepe, s-ar pricepe fiecare dintre ei, să discute despre actualitatea politică sau despre viitor. Asta spune multe, prieteni, dacă cei mai dinamici oameni din societate, dacă cei cu atâta expertiză, care fie a lor, fie este a managerilor lor, a angajaților lor pe care ei o capătă din discuțiile cu ei, nu mai doresc să discute despre prezent sau să-și facă planuri de viitor, apăi treaba este groasă. Nu ne rămâne decât să constatăm că această clasă de oameni, care trebuia să fie cea mai dinamică, cea mai mobilizatoare, una care să scoată România la liman, repet, și din punct de vedere economic, dar și din punct de vedere societal, astăzi a ajuns o adunare pasivă de oameni care nici măcar nu se mai organizează în celebrele patronate din România, pentru că și acolo au fost divizați. Adică regula de bază a Factorului Extern a fost: „pe cei pe care nu-i puteți băga la pușcărie, intimidați-i, ca să le fie frică pentru soarta lor și a firmelor lor, iar pe toți divizați-i, puneți-i să nu se mai unească pentru ca să nu fie o forță”. Asta e povestea pe scurt a capitalului românesc de astăzi, pe care v-am povestit-o, inspirat fiind de, de altfel simpatica întâlnire pe care am avut-o aseară și nostalgică, dar cu nostalgii plăcute.

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri