Caută
Close this search box.

Plafonarea tarifelor la RCA, noua variantă propusă de ASF

ASF

Prețurile RCA vor fi plafonate la nivelul tarifelor de primă practicate de fiecare asigurator la data de 28 februarie 2023, care în medie sunt mai mici decât tarifele de referință publicate de ASF în data de 7 martie 2023, pentru majoritatea categoriilor de vehicule. Este noua variantă propusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

„În cazul autoturismelor deținute de persoane fizice, categorie cu ponderea cea mai mare din totalul vehiculelor, tariful de referință actual este mai mare decât prima medie RCA la nivelul pieței din luna februarie 2023 pentru majoritatea categoriilor tarifare. Variația medie (tarif de referință 2023 versus prime medii februarie 2023) pe total categorie este de aproximativ +12%, în funcție de capacitatea cilindrică a motorului și vârsta asiguratului, iar cea mai mare variație, de aproximativ +64%, fiind înregistrată în cazul autoturismelor cu capacitate cilindrică >2500 cmc, pentru asigurații cu vârsta sub 30 de ani (inclusiv). Pentru subcategoriile de autoturisme cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 2001 și 2500 cmc, respectiv >2500 cmc, tariful de referință RCA este mai mare decât prima medie din luna februarie 2023 în cazul tuturor segmentelor tarifare, în funcție de vârsta asiguratului, variația medie totală (tarif de referință 2023 versus prime medii februarie 2023) pentru aceste două subcategorii de autoturisme fiind de aproximativ +27%”, se arată în Nota de fundamentare pentru Hotărârea privind stabilirea tarifelor de primă maxime la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, potrivit TVR.

„Având în vedere cele prezentate, o soluție temporară pentru remedierea stării de fapt o poate constitui înghețarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate și practicate de către aceștia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referință de către ASF în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieței de asigurări”, se adaugă în document.

Prin aplicarea acestei măsuri, se elimină potențialul impact negativ al creșterii prețurilor inclusiv ca urmare a inflației și a luării în calcul a ultimului tarif de referință publicat de către ASF în luna martie 2023, se mai arată în document.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri