Caută
Close this search box.

Boloş: Cercetarea în domeniul hidrogenului în România începe să producă valoare adăugată

Cercetarea în domeniul hidrogenului începe să producă valoare adăugată în România şi vom continua să finanţăm şi în exerciţiul financiar 2021 – 2027 cercetarea în domeniu, a declarat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Marcel Boloş a participat, vineri, alături de ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, şi de reprezentanţii autorităţilor locale de la Râmnicu Vâlcea, la evenimentul care a marcat finalizarea implementării proiectului „De la Nano la Macro în Energetica Hidrogenului – Extindere Centrul Naţional de Hidrogen şi Pile de Combustibil – HyRo 2.0”.

Proiectul, cu un buget de 30,80 milioane lei, a fost finanţat prin Programul Operaţional Competitivitate şi implementat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea.

„În anul 2020 am iniţiat demersurile pentru a dezvolta proiecte aplicate în domeniul hidrogenului şi am reuşit semnarea acestui contract, care iată că a ajuns în punctul în care să producă efecte.

Astăzi, ne-am reunit pentru a marca finalizarea acestui important proiect aici, la Râmnicu Vâlcea, care se va focaliza pe validarea şi demonstrarea performanţelor tehnologiilor din energetica hidrogenului, pe reducerea costurilor şi identificarea celor mai adecvate aplicaţii pentru aceste tehnologii. Iar pe această cale vreau să îl felicit pe directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea, Mihai Varlam.

Vom continua să finanţăm şi în exerciţiul financiar 2021-2027 cercetarea în domeniu. În timpul ultimei vizite de lucru pe care am avut-o la Bruxelles, am negociat cu doamna Elisa Ferreira, comisarul european pentru coeziune şi reforme, finanţarea proiectului ‘Hub românesc pentru hidrogen şi noile tehnologii în domeniul energiei’, cu o alocare estimată de 130 milioane euro, din Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027.

Suplimentar, la nivelul întregului Program este alocată o sumă de peste 1 miliard de euro pentru susţinerea şi promovarea unui sistem de cercetare, dezvoltare, inovare competitiv în România. Aceasta în condiţiile în care este necesară consolidarea realizărilor în domeniul tehnologiilor avansate, prin măsuri şi investiţii în domeniul cercetării-inovării cu potenţial ridicat de aplicare, care să ducă la dezvoltarea de produse cu valoare adăugată mare şi care pot fi asimilate de către industria din România”, a subliniat Marcel Boloş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri