Caută
Close this search box.

Proiectele de digitalizare ale CNAS, aproape de finalizare

card sanatate

În a doua jumătate a acestui an ar trebui să fie gata toate proiectele de digitalizare ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Reprezentanţii instituţiei au precizat că Sistemul Informatic Unic Integrat gestionat de CNAS este depăşit, iar eventualele defecţiuni se rezolvă foarte greu.

Directorul unității de implementare a proiectelor din Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Alexandra Costin, a explicat că sistemul informatic unic integrat, cel care realizează legătura dintre CNAS și furnizorii de servicii medicale, nu mai poate primi nicio îmbunătățire.

„El a fost gândit că o structură monolit, la care s-au adăugat ulterior alte sisteme, cum a fost rețeta electronică, validarea cu cardul, el în momentul de față nemaisuportând alte modificări, și hardware și software. Hardul utilizat nu mai are componentă de schimb pe piață în momentul de față.

Deci, când ceva se strică, este o adevărată provocare să găsim piese sau să înlocuim pentru a-l putea face din nou funcțional”, a declarat Costin pentru RRA, potrivit rador.ro.

Aceasta a mai adăugat că CNAS are în vedere extinderea dosarului electronic, pe lângă serviciile existente, rețeta electronică și validarea cu cardul, care asigură accesul la serviciile medicale decontate de stat.

Toate proiectele de digitalizare ale CNAS ar putea fi gata în cea de-a doua parte a anului, când, după cum spune reprezentanta Casei, citată de doctorulzilei.ro, biletul de trimitere, rețeta electronică și scrisoarea medicală vor fi doar în sistem electronic.

Practic, singurul document pe care va trebui să-l aibă pacientul va fi acel card electronic, din 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri