Caută
Close this search box.

Alina Bica nu va face o zi de închisoare în Italia. Ce face Predoiu să-i aducă în România pe Arsene și Vâlcov

ionel Arsene

Un magistrat de legătură a fost trimis la Roma pentru a supraveghea, fără mare succes, extrădările condamnaților români.

În același timp, un judecător de la instanța supremă critică dur deciziile unor magistrați din Italia și dezvăluie ce nu are voie să facă în Bari Alina Bica, fosta șefă a DIICOT .

La nici o lună de la dispariția lui Ionel Arsene în Italia, istoria s-a repetat și un alt condamnat definitiv, Darius Vâlcov, a fost dat în urmărire generală după o condamnare de 6 ani pentru corupție. Toate indiciile arată că acesta s-ar afla tot în Italia, unde și-a deschis o afacere, după cum a arătat Europa Liberă.

În martie 2021, în urma exodului de fugari de justiție din ultimii ani, România a trimis un magistrat de legătură la Roma. Este vorba de procuroarea Laura Ceh, trimisă în misiune pentru trei ani de Ministerul Justiției.

Am întrebat instituția cum a acționat, concret, reprezentantul României în Italia după predarea lui Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni închisoare, la un post de poliție din Bari.

Potrivit legii, magistratului de legătură „îndeplinește orice activitate menită să favorizeze și să accelereze, în special prin stabilirea de contacte directe cu serviciile competente și cu autoritățile judiciare ale statului gazdă, toate formele de cooperare judiciară în materie civilă și penală, după caz”.

Cum a acționat magistratul român în cazul Arsene

La data de 27 martie 2023, după reținerea numitului Arsene Ionel de către autoritățile italiene, a contactat autoritatea italiană competentă – Parchetul General din Bari şi Curtea de Apel din Bari pentru a facilita comunicarea între autoritatea italiană şi instanța română emitentă în vederea obţinerii eventualelor clarificări necesare executarii.

La data de 29 martie 2023, Cutea de Apel din Bari a solicitat, prin intermediul magistratului român de legătură traducerea în limba română a mandatului cu privire la persoana solicitată, informație care a fost transmisă instanţei române emitente, iar traducerea a fost transmisă, în acceaşi zi, autorităţii italiene tot prin intermediul magistratului român de legătură.

La data de 29 martie 2023, magistratul român de legătură a obținut telefonic informaţii de la autoritatea italiană despre desfăşurarea dezbaterilor din acea zi, informații pe care le-a transmis Tribunalului Bacău.

În continuare, la 31 martie 2023, 3 aprilie 2023 şi 20 aprilie 2023 magistratul român de legătură a intermediat corespondenţa între autoritatea română și cea italiană, asigurându-se că s-au primit documentele solicitate de autoritatea italiană de executare.
Ulterior, a intermediat corespondența cu autoritățile române pentru a obține informaţiile suplimentare solicitate de Parchetul General din Bari.

Ministerul Justiției mai precizează că „modul de soluționare a cererilor de cooperare adresate de către autorităţile române autorităţilor judiciare ale altui stat este atributul exclusiv al autorităților străine solicitate”.

În pofida acestor demersuri, o instanță din Bari a refuzat extrădarea lui Ionel Arsene în România. Decizia nu este definitivă.

Alina Bica nu are voie să iasă noaptea din casă

În cazul Alinei Bica, judecătorul citează din motivarea Curții de Apel Bari și arată, în premieră, că acesta nu va executa nicio zi de închisoare în Italia, potrivit Europa Liberă.

Condamnată la o pedeapsă de 4 ani cu executare în România, Bica a plecat în Italia și s-a apucat de învățat italiana.

„Concret, Curtea de Apel Bari a reținut că doamna Bica Alina a demonstrat o cunoaștere perfectă a limbii italiene, a făcut dovada închirierii unui imobil pe numele său și avea reședința stabilă în Altamura, precum și a faptului că avea calitatea de angajat la o societate comercială ca lucrător cu atribuții de secretariat în afara sediului”. Astfel, are dreptul să execute pedeapsa în Italia.

Bica nu va executa nici o zi de închisoare în Italia

Dar nici asta nu s-a întâmplat. Pe motiv că a stat 76 de zile în arest la domiciliu și că mai avea de executat 3 ani și 9 luni închisoare, deci mai puțin de 4 ani, prin ordonanța Tribunalului de supraveghere din Bari, pedeapsa s-a transformat din executare în suspendare.

Alina Bica nu are voie să frecventeze discotecile și barurile din Italia.
„De asemenea, persoanei condamnate i-au fost impuse mai multe măsuri de supraveghere, respectiv:

-să furnizeze toate informațiile necesare despre veniturile și activitățile sale;
-să nu își schimbe locuința fără o notificare prealabilă;
-să nu părăsească regiunea Puglia fără autorizare prealabilă;
-să părăsească locuința pe timpul nopții, cu excepția anumitor cazuri determinate;
-să nu frecventeze baruri, săli de jocuri de noroc, cluburi de agrement, discoteci, cluburi de noapte, medii frecventate de obicei de infractori sau toxicomani sau dependenți de alcool;
-să nu poarte arme și i s-a impus prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității”, se mai arată în studiul judecătorului Rus, care citează din motivarea instanței italiene.

În cel mai recent caz, al lui Darius Vâlcov, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că speră ca autoritățile italiene să-l localizeze şi aresteze și, „să o facă până să ajungă dânsul să se predea acolo unde vrea să se predea. Pentru că este limpede tendinţa de comportament a celor care pleacă, ei încearcă să se predea în raza unor curţi de apel care au o jurisprudenţă favorabilă celor care solicită respingerea procedurilor de extrădare”, a susținut Predoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri